Manea revine în fotbalul arădean, la o echipă din zona de baștină: „Familia – pe primul plan, UTA-ei îi doresc să promoveze”

Fost căpitan al „Bătrânei Doamne”, Alexandru Manea a avut ghinionul să se accidenteze grav la genunchiul piciorul drept la finalul anului 2018. A revenit pe gazon pe finalul stagiunii trecute, poate mai repede decât se aștepta toată lumea, însă clubul fanion al Aradului nu i-a reînnoit contractul. A semnat tot în Liga 2-a, la CSM Reșița, însă a recidivat în luna septembrie anului trecut și a rămas cu doar 44 de minute bifate pentru bănățeni, în disputa cu Daco-Getica (scor 0-1).

S-a operat din nou în luna noiembrie, tot la Timișoara, s-a întors apoi acasă, unde și-a completat recuperarea cu Norbi Varga. „Sunt bine acum, deși voi fi foarte atent înainte de reveni 100% pe gazon. Data trecută am forțat puțin și de aceea am recidivat. Îmi doream mult să o ajut pe UTA pe finalul sezonului, dar am sărit puțin etapele recuperării. Deși am avut și alte discuții cu echipe din Arad, în marea lor parte din Liga 4-a, am ales să joc la Beliu. E echipa cea mai apropiată de comuna natală și care-mi dă posibilitatea să îmbin treaba de noul meu loc de muncă cu fotbalul. Prefer siguranța zilei de mâine, căci familia e pe primul plan acum pentru mine”, ne-a mărturisit fotbalistul orginar din Bocsig.

Manea va fi pregătit la Beliu de prietenul său, Alin Gligor, însă cel mai important rol în realizarea mutării îl are primarul comunei. „Așa cum am promis, ne preocupă mult activitatea fotbalistică din Beliu. După cum se știe, am inaugurat deja noua bază sportivă, în această primăvară am dotat-o și cu instalație de bocturnă, dar am săpat și două puțuri pentru irigarea gazonului. Acum e  vremea să ne facem un lot cât mai bun, iar un fotbalist precum Alex Manea, fost căpitan la UTA până nu demult, este un start bun, zicem noi”, a spus Emanuel Horhat.

Puternicul fundaș consideră că e prematur să vorbească despre ceea ce-și propune în culorile singurei formații prmovate în Liga 4-a la finele stagiunii 2018-2019, dar: „În Arad tot ceea ce contează acum este să promoveze UTA. Îi doresc din suflet asta, iar în ceea ce mă privește pe mine îmi doresc doar să fiu sănătos, căci altfel sunt convins că mă voi descurca, împreună cu noii mei colegi, să facem o figură frumoasă în campionatul județean”, a încheiat fostul utist, care în județul nostru a mai evoluat la Gloria și ACU Arad. CSMS Iași, FC Caransebeș și CSM Reșița sunt celelalte echipe din cariera fotbalistului de 30 de ani.

0
0

Articolul Manea revine în fotbalul arădean, la o echipă din zona de baștină: „Familia – pe primul plan, UTA-ei îi doresc să promoveze” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*