MARAMURES: O nouă săptămână – noi controale efectuate de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice

Şi în această săptămână poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice sunt la datorie şi desfăşoară, în continuare, acţiuni pentru verificarea respectării prevederilor Ordonanţelor Militare.

104 de societăţi comerciale şi persoane fizice, care comercializează produse alimentare şi nealimentare au fost verificate ieri, 30 martie. Pentru neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale şi pentru abateri de la prevederile Legii Nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 32 000 de lei.

De asemenea s-a constatat că agenții economici din domeniul servirii și consumului de produse alimentare și băuturi alcoolice și nealcoolice în cadrul unor restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice și în domeniul jocurilor de noroc, a îngrijirii personale, stomatologie și în centre comerciale nu sunt deschise publicului și nu derulează activități comerciale.

Totodată, în cadrul activităţilor de ieri a fost constatată o infracţiune de contrabandă, iar cercetările continuă pentru identificarea şi tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*