Mărețele făptuiri ale iubirii sunt aduse de Magi

Lucian Avramescu

 

Ca un tată care a făcut, cu femeile lui, copii de piatră
Sunt eu, rezemat de eternitatea lor
Care nu mă lasă să cad

Ce faci cu atâtea stânci, mă întreabă o voce
Căreia cu tăcerea mea îi răspund:
Le cresc mari, apoi le dau drumul să se rostogolească
Peste aceste trecătoare secunde
Bucurând ochii timpului care n-au orbit
Fiindcă timpul are ochi în tălpile cu care aleargă

Ce faci cu atâția copii de piatră?
Încerc să-i învăț că au un tată nu doar în cer
Și plâng cu râsul meu
În timp ce toate se îndepărtează, casele mai ales,
Iată-le cum se retrag în fundul grădinii
Lăsând la poartă lacătul ruginit al iernii

Ce privești acolo, cu vorbele tale care au devenit ochi,
Cu văzătoarea ta muțenie?
Privesc pe dealuri cum moare inocența copacilor
Și vântul defilează cu frunzele smulse de pe trupul Evelor
Care-și arată goliciunea de piatră,
Măsor secunda care e mai lungă decât viața
Și croiesc aripi de calcar pentru zborul păsărilor care au uitat
Să-și facă drum în văzduh

Vine Crăciunul, bucură-te!
Asta și fac, pun globuri în brazii mei de piatră
Care strălucesc în asfințit, în locul soarelui care nu mai e
Pe masă am o piatră sub formă de pâine pe care o mângâi
Și nu mușc niciodată aroma ei de antică mărturisire
Bucatele sunt alese să țină,
De piatră-s și ele, femeia de piatră care mușcă un măr de piatră
Și copiii de piatră care-și fugăresc amintiri lipsite de trecut,
Clopoței pun în cerbii mei de calcar flămând ca o auroră

E luna când zorii vin deodată cu înserările
Cafeniu luceafărul de seară și de ziuă și de miezul iernii
Prea bruscă revărsarea neliniștii
Din ceștile mele de piatră
Care albe înierbează, acum când muguri nu mai cresc
Iar mărețele făptuiri ale iubirii sunt aduse de Magi
16 decembrie 2020, Sângeru

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*