Mărirea și decăderea uzinei 1 Mai Ploiești continuă să scrie o tristă istorie

N. Dumitrescu

Un eveniment cu totul special a avut loc miercuri seară, în sala filarmonicii ploieștene. Nu a fost concert simfonic, nici folcloric, dar cele câteva zeci de persoane prezente în sală au trăit, la unison, aceleași emoții, în timpul și mai ales după ce au vizionat trei pelicule alb-negru, interzise pe perioada comunistă, două dintre ele având legătură cu un fost simbol al industriei prahovene, implicit românești. A fost vorba despre evenimentul “Uzina 1 Mai Ploiești, în documentarele epocii”, organizat de KineDok powered by One World Romania, ocazie cu care au fost proiectate trei documentare din arhiva Sahia Vintage, respectiv ”Reportaj de la Steagul Roșu”, realizat în anul 1956, dar și ”Uzina”și ”Iosif Lisowski”, ambele datând din anul 1963.

Astfel, prin intermediul unui ecran amplasat pe scena filarmonicii, pe care au rulat cele trei pelicule alb-negru, publicul aflat în sală a fost parcă reîntors în timp. Pentru că i s-a reamintit cum sunau vechile cântece muncitorești, cum se făcea pontajul pe vremuri într-o fabrică, așa cum era la ”Steagul Roșu” din Brașov, pe baza cartelei din carton perforată la intrarea şi ieşirea din schimb, cum arătau camerele muncitorilor, ale maiștrilor și strungarilor, împodobite pe pereți cu fotografii de familie, dar și cu spice de grâu, cum arătau alimentarele și chioșcurile în care se vindea pâine. S-a reamintit cum era viața muncitorilor dincolo de poțile fabricii, când strungarii, lăcătușii și contabilele erau actori amatori în piese de teatru cunoscute, iar pontatoarea lua lecții de pian, cum duminica dimineața se mergea în drumeție ori la pescuit, iar seara se dansa pe muzica unui acordeon. Captivante pentru cei din sală au fost însă peliculele care au făcut referire la Uzina 1 Mai Ploiești, în care s-a făcut referire la ”tovarășii de muncă în opera de construire a socialismului”, la partid, la ”viața fericită”, la defilările de 1 Mai, la ”calitatea muncii care era adânc întipărită și în piesele realizate la uzină”, la activitatea multilaterală, la ”gândirea care face să vibreze materia”, la muncitorii care instalau sonde în ”Cehoslovacia, Republica Democrată Germania, Uniunea Sovietică, Argentina, Cuba, China”. Poate și de aceea, în timpul vizionării, se auzeau, șoptit, diverse comentarii ori exclamații când se recunoașteau fie personajele, fie vechile secții ale uzinei 1 Mai, imaginile alb-negru creând o și mai mare încărcătură emoțională pentru spectatorii care fuseseră angajați ani buni ai acestei fabrici. Iar acest lucru a fost mărturisit și în cadrul dezbaterilor care au avut loc după vizionarea acestor pelicule, formatul acestei manifestări incluzând și o serie de discuții, care au fost moderate de către Claudius Dociu- președinte al Filialei Prahova a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, vorbitori, în calitate de invitați, fiind Victor Săvulescu, fost primar al Ploieștiului și inginer în cadrul Uzinei 1 Mai, Alex Axinte și Alin Tomozei, ambii implicați în proiecte de recuperare a istoriei locale și urmași ai unor personaje din peliculele vizionate. Astfel, Victor Săvulescu a ținut, încă de la început, să spună faptul că, dincolo de toate, la uzina 1 Mai ceea ce a contat a fost colectivul uzinei, care a fost unul strălucit, începând de la muncitori până la ingineri. Amintind inclusiv de faptul că uzina a avut o echipă de teatru care a luat primul loc pe plan național la o competiție de teatru de amatori, acesta a ținut să mărturisească: ”Pentru mine, această întâlnire e ca o comemorare a uzinei 1 Mai, pentru că ea, acum, nu mai există fizic. Când trec pe podul de la Gara de Sud, întorc capul în altă parte, ca să nu văd ce a mai rămas acum din această uzină. Practic, nu mai există nimic!”. Pe de altă parte, menționând că a recunoscut în pelicule mulți oameni care i-au fost subalterni, dar și Atelierul de proiectare, care acum este dărâmat, Victor Săvulescu a ținut să facă publice și întâmplări cu o serie de foști activiști de partid foarte cunoscuți. ”La începutul anilor 80, s-a întâmplat ceva cu unul dintre liderii de partid. Cornel Burtică a căzut în dizgrație și a fost trimis la Uzina 1 Mai, ca un fel de serviciu forțat. Nimeni din uzină nu a vrut să stea cu el în birou. Până la urmă m-am trezit eu cu el în biroul meu. Ce pot să vă spun este că, după 1992, după ce am devenit primar, m-am trezit cu el în primărie și mi-a spus că, atunci când și-a văzut dosarul de la Securitate, n-a găsit nicio notă informativă de la mine și a ținut să-mi spună personal asta”. Legat de demolarea fostei uzine 1 Mai, Alex Axinte, strănepotul lui Iosif Lisowski, care a inventat multe mașini și aparate în cadrul activității desfășurate la uzină, a ținut să declare că unii dintre foștii angajați resimt dispariția unor astfel de fabrici ca pe un soi de amputare, uzina fiind, practic, totul pentru ei. ”Odată cu scoaterea acestor uzine din circuit, orașele pierd un întreg ecosistem. Iar demolarea unei foste uzine poate să fie o lecție. O lecție că alte obiective industriale scoase din circuit pot fi recondiționate astfel încât să rămână în memoria colectivă. Spun asta pentru că mulți care au lucrat la Uzina 1 Mai mărturisesc faptul că nu pot intra în magazinele care sunt acum pe locul fostelor ateliere în care au lucrat”, a menționat acesta. Pe de altă parte, Alin Tomozei, menționând că a reușit să salveze arhiva uzinei, a anunțat că urmează să realizeze o expoziție pe tema fostei uzine, la finalul evenimentului vorbitorii picând de acord că este nevoie de organizarea unei alte acțiuni care să aibă ca subiect chiar mărirea și decăderea Uzinei 1 Mai Ploiești, care continuă să scrie o tristă istorie.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*