Marţea neagră pe şoselele. Doi oameni au murit pe loc, iar 13 persoane au fost rănite grav.foto

Imagini cutremurătoare-Marţea neagră pe şoselele. Doi oameni au murit pe loc, iar 13 persoane au fost rănite grav.foto

Două accidente cumplite au avut loc marţi dimineaţă, pe şosele din ţară.

Oferte Early Booking pana la 31 ianuarie! Profita acum! 

Un microbuz cu 16 persoane a intrat într-o coliziune cu un TIR, pe DN7, în Arad. În urma impactului, şoferul microbuzului a murit, iar 12 persoane au ajuns la spital. La Bihor, şoferul unui autoturism a murit în urma unui accident produs pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă.

Accidentul s-a petrecut pe DN 7, în oraşul Lipova, a murit, iar 12 pasageri au suferit răni şi au fost transportaţi la spital.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Claudia Iuga, a declarat că accidentul s-a produs după ce un TIR a derapat, pentru că şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum umed, iar conducătorul unui microbuz cu pasageri nu a putut evita impactul cu remorca, care a intrat pe banda sa de mers.

În urma coliziunii, 12 persoane din cele 16 aflate în microbuz au fost rănite, şoferul şi un alt pasager fiind încarceraţi. Şoferul a fost extras decedat de către pompieri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Arad, cei 12 pasageri răniţi, toţi muncitori care mergeau la o fabrică din Arad, au de la traumatisme uşoare la fracturi şi leziuni interne, ei fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad cu patru autospeciale SMURD şi două ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Traficul rutier a fost complet blocat în zona accidentului aproximativ 30 de minute, ulterior fiind reluat pe o bandă din cele două ale drumului. Poliţiştii estimează că circulaţia va reveni la condiţii normale în jurul orei 9,00.

Un alt accident cumplit a avut loc şi în Bihor.

CentrulINFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informeazăcă circulaţia rutieră se desfăşoară pe un fir alternativ pe DN 79 Oradea – Salonta, la kilometrul 82+500 metri, în localitatea Mădăras, judeţul Bihor, din cauza unui accident produs pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă şi al pătrunderii pe contrasens. Impactul dintre două autoturisme s-a soldat cu decesul unuia dintre conducătorii auto.

Se estimează ca traficul să fie reluat în condiţii normale în 30 de minute.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/microbuz-implicat-intr-un-accident-grav-soferul-a-murit-pe-loc_457552.html#ixzz5dJkigCa7

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*