Masca din spatele măştii

Giorgiana Radu

Masca, un must have nedorit și nerâvnit, impus nu de trendurile în modă, ci adoptat cu scopul de a ne proteja sănătatea, mai are o utilitate. Aceea de a acoperi masca din spatele măștii. Pânza chirurgicală ne ferește de microbi, dar ne protejează și de falsitatea care ni se arată mai la tot pasul.

Unii oameni își confecţionează atât de reușit un alibi al propriei persoane, încât foarte ușor suntem induși în eroare. Croiala măștilor se așază perfect pe chipul politicienilor, mai ales acum, în campania electorală. Siglele și sloganurile partidelor s-au mutat de pe stâlpi și garduri pe feţele candidaţilor. Astfel fac și economii. Bannerul care acoperă gura și nasul trebuie să coste mai puţin decât cel ce ocupă faţada unui bloc și are avantajul că apare și toată ziua în ecranele televizoarelor.
Ba, au început să poarte mască și cei care, până mai ieri, acuzau probleme de sănătate incompatibile cu masca.
Iată cum goana după voturi învinge neputinţele și cum politicianul utilizează orice mijloc pentru a-și atinge scopul. Atât de hulita bucată de material, care unora le îngrădea libertatea, a devenit astăzi un bun instrument de publicitate. Probabil vom vedea în zilele următoare pe străzi și în parcuri „bunăvoinţa și atenţia” celor ce se vor aleşi.
Dacă anii trecuţi dăruiau șepci și tricouri, astăzi vor fi înlocuite cu măști, binevenite de altfel pentru o bună parte a populaţiei, care nu-și permite să cumpere cu cinci lei bucata, preţul cel mai mic, din farmacie.
Despre masca din spatele măștii se pot spune multe. Pentru privitorul conștient, cârpa ce îmbracă chipul unuia și altuia nu ajută, nu schimbă nimic în percepţia lui, dar poate da iluzia credibilităţii.
Iată, aşadar, s-a dat start la negoţul cu iluzii.Așa suntem noi; ne hrănim din belșug cu iluzii la fiecare scrutin electoral. Iluziile nu îngrașă cu toate că politicienii pun pe masă tot ceea ce au preparat mai de soi în bucătăriile exersate ale minciunii.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*