Măşti neconforme, retrase de la comercializare, după o alertă europeană emisă de România

V. S.

Alertă emisă de România, prin sistemul de alertă european privind produsele neconforme! Paul Anghel, director general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, a anunțat că România a emis alerta respectivă pentru că „produsul poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecție de către un organism competent. Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerințele în materie de sănătate și siguranță și, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător în cazul în care nu este combinat cu măsuri suplimentare. Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecție și standardul european relevant EN 149”.
Sunt măști produse în China, vândute la cutii de câte 50 de bucăți, care au început să fie retrase de la comercializare.
Sistemul de alertă rapidă este sistemul Uniunii Europene pentru toate produsele de consum periculoase, cu excepția celor alimentare, farmaceutice și a dispozitivelor medicale. Raportul cuprinde informații detaliate privind produsele în cauză, riscurile, statul membru care a transmis notificarea și măsurile adoptate ca răspuns.
Sistemul de alertă rapidă permite un schimb rapid de informații între 31 de țări europene și Comisia Europeană cu privire la produsele nealimentare periculoase care
prezintă un risc pentru sănătatea și siguranța consumatorilor.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*