Meciul cu Dinamo, ispita ce ar putea dăuna campionatului. Cum explică Adi Falub săptămâna complicată pe care “U” o are în faţă

Universitatea Cluj mai are de disputat două meciuri din acest tur al Ligii a III-a, iar între ele partida cu Dinamo Bucureşti, din optimile de finală ale Cupei României.

Antrenorul “studenţilor”, Adrian Falub, a spus că echipa sa va lua o opţiune serioasă de promovare dacă va câştiga ambele jocuri rămase din campionat în 2017, însă are o teamă, în acest sens, legată chiar de meciul cu Dinamo.

Cel de vineri, cu Avântul Reghin, pare cel mai uşor din cele trei partide, însă gândul jucătorilor ar putea fi, susţine antrenorul Universităţii, la partida de miercuri. Mai apoi refacerea, inclusiv mentală, pentru meciul de la Galda reprezintă un nou test pe care Falub şi jucătorii vor trebui să-l treacă în doar două zile.

“Dacă reuşim să câştigăm cu Reghinul şi la Galda vom lua o opţiune serioasă de promovare, dar ne va fi foarte greu, pentru că avem meci de Cupă între cele două de campionat. Avem cu Reghinul înainte de meciul cu Dinamo în care va fi foarte greu să-i motivez pe jucători, pentru că, sunt convins, toată lumea se va gândi la meciul cu Dinamo. Apoi, avem cu Galda după acest joc, în care va fi foarte greu să-i recuperezi. Nu ne va fi uşor să câştigăm cele două meciuri din campionat, deşi lupta nu cred că se va termina acum în iarnă, dar vom lua o opţiune serioasă pentru promovare”, a declarat antrenorul clujenilor.

“U” Cluj are două puncte în clasament peste Performanţa Ighiu, formaţia din judeţul Alba având, vineri, un meci uşor cu Unirea Dej, însă în ultima etapă a turului o va întâlni pe Unirea Alba Iulia, într-un derby judeţean.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*