Meciul etapei, la Cornu

Marian Dima

Runda cu numărul 11 din Liga A Prahova propune drept derbi al etapei partida dintre CS Cornu şi CS Blejoi. Două echipe conduse de antrenori ambiţioşi, Mihai Dinu, la gazde, respectiv Răzvan Vlad la oaspeţi, amândoi fiind desemnaţi de către Asociaţia Jdueţeană de Fotbal şi tehnicienii echipei de amatori a judeţului care ne va reprezenta la Cupa Regiunilor, doi antrenori care au sub comandă destui jucători tineri, care promit, dar şi nume cunoscute în peisajul fotbalistic local. Desigur, echipa oaspete, lider la zi al primului eşalon judeţean, porneşte drept favorită, însă, oricum, duelul de la Cornu este cel mai interesant joc al etapei.
Partide, de asemenea, interesante sunt şi cele de la Breaza, unde Tricolorul primeşte replica echipei CS Păuleşti – formaţie care, chiar dacă nu are drept de promovare, pare a fi singura care ar putea să se “lege” de supremaţia Blejoiului, dar şi meciul de la Brebu, unde se întâlnesc două surprize ale acestui sezon, pozitiv, din punct de vedere al rezultatelor de până acum – AFC din localitate şi CSO Vălenii de Munte.
Iată programul complet al etapei:

Astăzi, 28 octombrie, ora 15.00
Unirea Teleajen – CSO Plopeni
AFC Brebu – Teleajen Văleni
Unirea Urlaţi – Avântul Măneciu
CS Măneşti Coada Izvorului –
CS Ceptura
Măgura Slănic – Petrolistul Boldeşti
Tricolorul Breaza – CS Păuleşti

Mâine, 29 octombrie, ora 11.00
CS Cornu – CS Blejoi
Petrolul 95 Ploieşti – FC Băneşti

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*