Medalii pentru prahoveni, la Cupa României de Judo şi la Naţionalele de Ne Waza

Petre Apostol

În perioada 17-19 mai, la Sala „NATO” a Hotelului Piatra Mare, din Poiana Braşov, au avut loc finalele Cupei României şi ale Campionatelor Naţionale Ne Waza (luptă la sol) la Judo, pentru seniori.
La Cupa României au participat 138 de sportivi de la peste 50 de cluburi din ţară, printre care s-au regăsit şi reprezentanţii de la CSM CFR CSŞ Ploieşti, pregătiţi de antrenorii Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu şi Doru Munteanu.
Sportivii prahoveni au reuşit să cucerească cinci medalii în total, dintre care două de argint şi trei de bronz, bifând, totodată, şi un loc V şi un loc VII.
Rezultatele sportivilor grupării prahovene au fost următoarele:
Medalii de argint – Florentina Şchiopu (52 kg) şi Andrei Baicu (+100 kg);
Medalii de bronz – Andrei Pîrloga (81 kg), Denisa Cristea (57 kg) şi Diana Marcu (78 kg);
Locul al V-lea – Codruţa Lungu (52 kg);
Locul al VII-lea – Antonio Minigote (66 kg).
La etapa finală a Campionatelor Naţionale Ne Waza au fost prezenţi 108 sportivi de la peste 40 de cluburi din România, iar concurenţii de la CSM CFR CSŞ Ploieşti au intrat în posesia a două medalii, una de aur şi una de bronz, a unui loc V şi a unui loc VII.
Campioană naţională din tabăra prahoveană a devenit Diana Marcu, la categoria +63 kg, în vreme ce Florentina Şchiopu şi-a adjudecat medalia de bronz la categoria 52 kg.
Aproape de o clasare pe podium au mai fost Antonio Minigote (66 kg) şi Codruţa Lungu (52 kg), care s-au situat pe locurile 5,
respectiv 7.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*