Mediu curat, viață sănătoasă! Proiect ecologic la Școala Gimnazială Găvojdia

Pornind de la citatul ”Mediul înconjurător nu este decât reprezentarea spaţială a sufletului colectiv” (Silviu Obreja), Şcoala Gimnazială Găvojdia, în parteneriat cu Liceul Tehnologic ”Trandafir Cocârlă” Caransebeş, Liceul Tehnologic Aiud şi Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 2 Caransebeş au implementat  Proiectul eTwinning ”Un mediu curat, o viaţă sănătoasă!”




Parteneri în acest proiect sunt profesori și elevi din România, Turcia, Republica Moldova, Armenia, Albania, Azerbaidjan, Lituania, Polonia, Grecia, Italia, Bosnia- Herțegovina, Croaţia,  Serbia, Georgia, Slovacia, Franţa şi Tunisia. Plecând de la problemele mediului, partenerii din cadrul proiectului îşi  concentrează atenţia pe tematici ce se află în relaţie cu calitatea vieţii şi a mediului înconjurător.

”Parteneriatul educaţional urmăreşte transformarea reală a elevilor în actori principali ai demersului de prevenire şi combatere a poluării, urmărindu-se atingerea unor obiective de natura formală, informală, socio-comportamentală. Copiii trebuie sa fie conştienţi de faptul că este insuficient ”să ştii” și  este necesar să și aplici ceea ce ştii, că trebuie să-şi schimbe mai întâi propriul mod de viaţă, apoi, dacă reuşesc, să-i convingă pe cei apropiaţi lor (familie, colegi, prieteni, cunoştinte, etc) să facă același lucru lucru”, explică prof. Cornelia Moț.

Proiectul are drept obiectiv realizarea unor activități cu caracter trandisciplinar, care să conducă la formarea unor deprinderi pozitive și a unei atitudini corecte față de mediul înconjurător.

Prin activitățile derulate se vor sublinia efectele benefice, dar și influențele negative pe care omul le poate avea față de mediu. Activitățile desfășurate pentru realizarea proiectului le oferă elevilor posibilitatea de a lucra în echipă, de a colabora între ei și cu partenerii din alte țări, de a-şi căuta singuri informaţiile, de a-şi îmbunătăţi comunicarea în limba engleză şi de a dezvolta competente digitale .

Elevii vor desfăşura activităţi cu ocazia Zilei Apei 22 Martie, Zilei Pământului- 22 Aprilie şi a Zilei Mediului – 5 Iunie, cu toții având în minte dictonul ”Natura va fi mâine ceea ce o fac să fie oamenii de azi!”.

Articolul Mediu curat, viață sănătoasă! Proiect ecologic la Școala Gimnazială Găvojdia apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*