Melinte: „Am reacționat doar din gură, nu am o explicație pentru ce s-a întâmplat“

UTA a stabilit recordul negativ al acestei ediții de Liga I cu înfrângerea suferită cu 6-0 în fața celor de la Astra Giurgiu. Arădenii i-au oferit o replică extrem de palidă Astrei Giurgiu, cu probleme majore în absolut toate compartimentele.

Statistica mai spune că arădenii au încasat nu mai puțin de 9 goluri fără Alexandru Benga, cel care a fost integralist până la eliminarea din partida cu CS U Craiova (scor 1-2). Cristian Melinte, cel care l-a înlocuit pe fundașul brașovean, a făcut, la rându-i, un meci modest. „Nu am nicio explicație pentru ce s-a întâmplat astăzi, nu știu ce aș putea declara la un asemenea scor. E bine că vine pauza de iarnă pentru că în ultimele meciuri nu am fost noi. Sper ca după Sărbători să ne liniștim, să venim cu o altă atmosferă, pentru că nu e posibil ce s-a întâmplat în seara aceasta. După partida de la Sepsi am spus că trebuie să reacționăm, trebuie să arătăm altceva pe teren, știam că vom avea un adversar greu. În vestiar doar despre asta am vorbit, să reacționăm, dar am făcut-o doar din gură, din păcate“, a declarat experimentatul apărător fundaș central.

Întrebat dacă nu cumva ambițiile de play-off aduse în discuție de conducerea clublui și de antrenorul Laszlo Balint la începutul sezonului nu au adus o presiune suplimentară, Melinte a declarat: „În fiecare zi ne dorim să obținem mai mult, pentru asta ne pregătim zi de zi. Tot noi suntem cei care am bătut pe CFR și pe Dinamo. Știam că va fi greu să ajungem în play-off, dar noi ne pregătim să câștigăm fiecare meci și vedem la final unde ajungem. Dar nimeni nu se gândea că o să ne prezentăm așa cum am făcut-o la aceste ultime partide. Presiunea e la fiecare meci, de aia e frumos fotbalul. Dacă nu au presiune, atunci nu ai nici plăcere“.

Cristi Melinte a bifat primele meciuri ca titular în acest sezon în Liga 1 în ultimele două runde, la Miercurea Ciuc și astăzi, cu Astra. În rest, a intrat doar în reprizele secunde ale confruntărilor, de obicei ca mijlocaș la închidere.

FOTO: Claudia Carp

0
0

Articolul Melinte: „Am reacționat doar din gură, nu am o explicație pentru ce s-a întâmplat“ apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*