Mercioiu a revenit de la lotul național cu o „dublă”, dar Cermeiul s-a impus în amicalul cu juniorii UTA-ei

Reorganizata grupă Under 19 a UTA-ei, cu Dinu Donca, Adi Ungur și Mihai Petcuț la timonă, a debutat în amicalele verii contra celor de la Gloria Lunca Teuz Cermei. Pe terenul de iarbă naturală de la „Motorul”, divizionara terță s-a impus cu 4-2, după ce scorul pauzei a fost 2-0.

Veteranul Adi Piț s-a aflat la originea ambelor goluri cermeiane din prima parte. Mai întâi, fostul mijlocaș al Romei i-a pus mingea pe cap lui R. Iuga, iar apoi a desfăcut apărarea adversă cu o pasă pentru Vlad, care i-a luat fața lui Blaga și a marcat în poarta goală. Șimăndan a făcut 0-3 la două minute de la reluare după ce a primit o pasă din stânga și a scăpat de marcaj. Revenit, aseară, de la trialul lotului național U19 (unde a marcat odată în amicalul din familie), Marcel Mercioiu a reulit „dubla” pentru UTA. Mai întâi (min. 71) după ce a rămas singur cu portarul după o pasă filtrantă și apoi (min. 84) din penalty. Între reușitele tânrăului atacant din lotul primei echipe, a marcat și ex.-ul Maxim, care a scăpat și el în viteză și a ciupit balonul pe lângă Creța.

Reunită pe 12 iulie, UTA U19 e formată în special de fotbaliști născuți în 2004, vicecampioni naționali en-titre. „Ne-am adunat recent, suntem într-o perioadă de acumulare. Am jucat cu o echipă bună de Liga a 3-a. Sigur că nu a fost important rezultatul, dar ne-am mișcat bine cât ne-au ținut puterile, 30-35 de minute și am luat goluri din faze fixe și pe final. Am vrut să vedem și trei juniori aflați în probe, vom decie sătpămâna viitoare ce vom face cu ei. Urmează o săptămână de antrenamente cu două jocuri, miercuri cu Felnac și sâmbătă cu Păuliș”, a menționat Dinu Donca.

Cermeiul și-a mai reparat puțin moralul după eșecul dur cu CAO (0-4) înainte de primul meci oficial, cel de miercuri, cu Lotus Băile Felix (fosta CSC Sânmartin), din primul tur al Cupei României. „Un test util, practic o ultimă repetiție înainte de meciul de Cupă. Începem să avem ritm, echipa arată din ce în ce mai bine, rămâne, însă, de văzut dacă vom putea trece de cei de la Sânmartin. Cred că am nimerit unul dintre cei mai puternici adversari pentru acest prim tur, am înțeles că au ca obiectiv promovarea, dar ne jucăm șansele mai ales că jucăm acasă”, a spus Petre Bulza, președintele

Formații:

UTA U19: Blaga – Sarkozi, Borteș, Roșu, Alex (în probe, Liceul Eliade din București) – Borcea, Dănilă, Cr. Mihai, Voinea (în probe, Liceul Eliade din București) – Lingurar, Alberto (în probe, Liceul Eliade din București). Au mai jucat: Rigo – Codrea, Botoroagă, Mercioiu, Domide, Kiss, Cira.

Cermei (prima repriză): Gârlea – Stoianoivici, R. Iuga, I. Pop, Ursoi – Salka, S. Popa – Vlad, Loic, Piț – R. Popa.

Cermei (repriza a doua): Creța – Mocan, Clipotă, Bercu, Rotar – D. Lazăr, Țurcanu – Șimăndan, N. Nagy, Mateucă – Maxim.

0
0

Articolul Mercioiu a revenit de la lotul național cu o „dublă”, dar Cermeiul s-a impus în amicalul cu juniorii UTA-ei apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*