”Messi, rămâi”, i-au strigat fanii, cu ocazia alegerilor de la Barca!

Astăzi, la Barcelona a fost agitație mare – s-a votat alegerea unui nou președinte, fapt care poate fi decisiv, pentru viitorul fotbalistului Messi. Chiar și fotbalistul și-a exprimat sufragiul, în jurul orei 12:00, vizita lui la stadion nefiind trecută cu vederea.

”Messi, rămâi”!, au strigat cei prezenți către fotbalist, toată lumea știind că vedeta argentiniană și-a încheiat contractul cu FC Barcelona, el fiind liber să negocieze cu cine vrea. Din păcate, Messi și-a exprimat dorința de a părăsi clubul încă din vara trecută, dar consiliul de conducere, comandat de președintele de atunci Josep Maria Bartomeu, n-a aprobat plecarea.
S-au făcut destule speculații în jurul celor trei candidați, dar mai grav este faptul că fostul președinte, Bortomeu, a fost arestat și eliberat pe cauțiune, fiind acuzat de mai multe inginerii financiare.

Ca să-și atragă mai multe voturi, unul din candidați, Joan Laporta, care a mai condus clubul cu ceva ani în urmă, a declarat că dacă iese el președinte, are toate argumentele să-l țină pe Messi acasă. Și este posibil să aibă dreptate, pentru că fotbalistul argentinian a avut cele mai mari performanțe cu Barcelona pe vremea conducerii lui Laporta.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*