Mihaela Merlan, autoarea primului „poker” din noul sezon al Ligii 1: „Am revenit cu poftă de fotbal și de goluri”

Mihaela Merlan (ACS Heniu Prundu Bârgăului) ar putea primi titlul de cea mai bună jucătoare a etapei a doua din Liga 1 feminin. La doar al doilea său meci jucat după o pauză de aproape un an și jumătate, „Mitzy” a reușit un „poker”  în partida jucată de echipa sa în compania celor de la Asociația Fotbal Club Fair-Play.

În aprilie 2019, Mihaela Merlan a suferit o gravă accidentare în timpul unui meci cu Fortuna Becicherecu Mic. Verdictul a fost unul dur, ruptură de ligament încrucișat anterior stâng, iar în luna august a anului trecut a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

Revenirea ei ar fi trebuit să aibă loc în luna martie a acestui an, însă așteptarea s-a prelungit din cauza pandemiei de Covid-19. Astfel, Mihaela a ajuns să stea departe de competiții aproape un an și jumătate.

Momentul mult așteptat pentru jucătoarea de la ACS Heniu Prundu Bârgăului s-a produs odată cu startul noului sezon al Ligii 1. Merlan s-a aflat în primul 11 pregătit de antrenorul Călin Svoboda pentru meciul din prima rundă cu Vasas Femina Odorhei, pierdut de bistrițence cu 3-0.

A fost o revenire mult așteptată pentru mine. Am stat mult timp departe de gazon, perioadă în care am făcut recuperarea doar cu gândul la momentul în care voi intra din nou pe teren. Nu a fost ușor, însă am învățat cât de importante sunt de fapt lucrurile pe care le considerăm obișnuite. Nu pot descrie în cuvinte bucuria pe care am simțit-o evoluând din nou”, a declarat Mihaela Merlan.

Merlan nu a avut nevoie de prea mult timp pentru a simți din nou bucuria golului. În etapa a doua, jucătoarea de 23 de ani a contribuit cu patru goluri la victoria obținută de ACS Heniu Prundu Bârgăului în fața celor de la Asociația Fotbal Club Fair-Play, scor 15-0. De remarcat că trei dintre cele patru goluri le-a marcat pe final de meci, în descurs de doar nouă minute (37, 80, 84, 89).

A fost un sentiment plăcut să joc “acasă” și să îmbrac echipamentul clubului ACS Heniu Prundu Bârgăului. Am intrat cu emoții pe teren dar în același timp foarte concentrată și extrem de hotărâtă să ajut echipa și împreună să câștigăm, să obținem prima victorie și primele puncte din campionat.

Mă bucur că am reușit să înscriu de patru ori în meciul cu Fair Play București. Sper ca acesta să fie doar începutul. Îmi doresc să câștigăm cât mai multe partide pentru a putea juca în Play Off. Am revenit cu “poftă” de fotbal și de goluri”, a mai spus Merlan.

Călin Svoboda, antrenorul ACS Heniu Prundu Bârgăului, a lăudat evoluția echipei sale din meciul cu Asociația Fotbal Club Fair Play București, subliniind performanța Mihaelei Merlan.

„Avem un lot bun în acest sezon, cu jucătoare experimentate și dornice să facă performanță. Mihaela Merlan este una dintre acestea, constituie unul dintre ”motoarele” Heniului.

La fel ca și celelalte jucătoare ale noastre, Mihaela s-a descătușat în partida cu echipa Asociației Fotbal Club Fair Play București, mai ales că în cazul ei perioada de inactivitate a fost mult mai mare. Mihaela a venit după o accidentare, un diagnostic dur: ruptură de ligament încrucișat anterior, o operație și o recuperare lungă și dificilă. Am avut permanent încredere că va reveni la fel de puternică, se pregătește foarte bine la antrenamente și acest lucru se vede în jocul ei.

Atuu-urile Mihaelei sunt pătrunderile pe bandă și jocul în viteză, dar nu numai. E o jucătoare bună și îmi doresc ca la un moment dat să fie o soluție pentru echipa națională.

Heniu și-a dorit să arate că meciul din prima etapă nu a reflectat nivelul echipei noastre din acest sezon. Ne-a fost dor să jucăm. Meritul pentru victoria obținută în fața celor de la Asociația Fotbal Club Fair Play este al întregii echipe.”

După două etape disputate în Liga 1, ACS Heniu Prundu Bârgăului se află pe locul 4 în clasament, cu trei puncte. Pe primul loc se găsește Fortuna Becicherecu Mic, cu 6 puncte, fiind urmată de Universitatea Olimpia Cluj, cu același număr de puncte. Locul al treilea este ocupat de Universitatea Alexandria, cu 4 puncte.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*