Mihăilă vrea revanșa în fața arădeanului Edi Gafencu: Deznodământul – pe 25 septembrie, la Oradea și…Blitz Cafe

Eduard Gafencu, cel mai popular fighter arădean, se întoarce în ring după o jumătate de an. Vorbim despre o pauză forțată cauzată de epidemia de coronavirus, timp în care Edi a și făcut o schimbare importantă în cariera sa. A întrerupt colaborarea cu Ruben Stoia și s-a alăturat Școlii de Box a lui Sorin „Pantera” Tănăsie, de la Craiova.

De altfel, după antrenamente în special de natură fizică susținute la Arad alături de Sergiu Racolța și o binemeritată vacanță în Grecia, arădeanul s-a întors deja în Bănie pentru a pregăti ultimele detalii ale luptei cu Adelin Mihăilă. Sportivul târgoviștean, antrenat până de curând de celebrul Leondard Doroftei, i-a cerut lui Edi revanșa pentru înfrângerea din 2018, ocazie cu care arădeanul câștiga centura la -81 kilograme. Cei doi se vor duela pe 25 septembrie la Oradea, iar dacă Mihăilă câștigă atunci Gafencu trebuie să-și pună centura în joc în fața adversarului său.

Edi Gafencu se prezintă la „Colosseum Tournament-ul” de pe Crișul Repede cu 12 victorii consecutive la profesioniști, dintre care 8 prin KO. Ultima a fost obținută chiar la Sala Sporturilor „Victoria” din orașul nostru în fața belgianului Benjamin Masudi. În gala de la Oradea vor lupta și alte nume mari precum Sandu Lungu, pe care însă iubitorii sporturilor de contact nu-i vor putea urmări pe viu, ci doar la televizor.

Digi Sport va produce eventul, iar fanii lui Edi e pot întâlni la barul acestuia de la Arad, Blitz Cafe, pentru a-i ține pumnii favoritului lor. Binîențeles, cu respectarea restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus. De asemenea, fiindcă sunt mulţi doritori care își doresc sa achiziționeze tricouri cu Eduard Gafencu Team, le pot găsi pe https://www.manprotection.ro

0
0

Articolul Mihăilă vrea revanșa în fața arădeanului Edi Gafencu: Deznodământul – pe 25 septembrie, la Oradea și…Blitz Cafe apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*