Minaur Baia Mare, un fel de Unirea Branceni de Teleorman

Minaur Baia Mare a pierdut barajul de promovare in Liga 2, la loviturile de departajare, impotriva celor de la Comuna Recea. Conducatorii echipei au fost foarte suparati dupa aceasta infrangere si au anuntat ca echipa va fi desfiintata. Cu un an in urma, Unirea Branceni a ratat promovarea in Liga 3 si echipa a fost desfiintata, de aici si asemanarea. Acesti conducatori ”de ocazie” ar trebui sa dispara din fotbalul romanesc.

Din acest moment echipa de fotbal este desființată. Stadionul se închide și intră în reabilitare. Așa se va întâmpla și cu cele două terenuri situate în incinta Colegiul Aurel Vlaicu. Domnul Dorin Toma va fi coordonatorul Academiei de Fotbal pentru copii și juniori. Ne vom desfășura activitatea sub această titulatură de Academia de Fotbal a Municipiului Baia Mare, care va fi cu titlu gratuit pentru toți cei care vor dori și vor fi selectați să își desfășoare activitatea sportivă în cadrul acesteia. Bineînțeles urmează să selectăm antrenorii și să stabilim exact modul în care vom consolida acest lucru.

Consider demis Consiliul de Administrație al clubului, urmând ca în cazul în care membrii acestuia nu își vor înainta demisiile de onoare să procedăm la dizolvarea acestuia prin Consiliul Local, respectiv la numirea noii structuri de conducere, capabilă să managerieze așa cum se cuvine întreaga activitate sportivă și să aducă rezultate pe măsura așteptării întregii comunității”, a declarat Cătălin Cherecheș, conform Baia Mare TV.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*