Ministerul Culturii devine partener al Bibliotecii Municipale Lugoj

Miercuri, 4 noiembrie, puțin după ora 16, ministrul Culturii, dl. Bogdan Gheorghiu, a fost oaspetele Bibliotecii Municipale din Lugoj. Este o vizită pe care o apreciem drept istorică pentru cultura lugojeană, prima de acest fel în ultimele decenii.




Cu acest prilej, Bogdan Gheorghiu și-a anunțat intenția de a construi un parteneriat între Minister și Biblioteca Municipală, privită ca un ”centru cultural activ”.

“Am vizitat Biblioteca Municipală Lugoj alături de Alina Gorghiu, vicepreședinta Senatului României, și de Claudiu Buciu, noul primar al municipiului, deoarece susțin valorificarea culturală și economică a unor astfel de spații. Biblioteca a fost înfiinţată în anul 1951, iar din anul 1968 funcţionează în vechea clădire a poștei, de pe strada Ion Creangă nr. 1 – de altfel am aflat astăzi că unii lugojeni încă o mai numesc și „Poşta veche”. Am decis ca Ministerul Culturii să devină partener al acestei instituții atât de importante pentru comunitatea din Lugoj și urmează să realizăm un program cultural pentru susținerea lecturii la nivelul publicului tânăr. În prezent, Biblioteca Municipală Lugoj este un centru cultural activ ce se află într-un amplu proces de renovare. Lucrările au vizat sala de împrumut de carte pentru adulți și au presupus dislocarea a mai mult de 100 de rafturi de bibliotecă și a peste 25.000 de cărți. Mulțumim echipei Bibliotecii Municipale Lugoj pentru explicațiile oferite și căldura cu care ne-a primit!”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, cu ocazia vizitei la Biblioteca Municipală Lugoj.

La rândul ei, Henrieta Szabo, directooarea BML a spus:

”Este încurajator și onorant  pentru noi, lugojenii, ca ministrul culturii și doamna senator Alina Gorghiu au ajuns astăzi să viziteze Biblioteca Municipală Lugoj arătându-și disponibilitatea și intenția clară de a sprijini instituția  prin proiecte culturale concrete. Oaspeții noștri au vizitat si Casa Bredicenilor, au apreciat că pe  lângă bibliotecă mai există în Lugoj o altă instituție care este un  reper în viața culturală a orașului. Atât Biblioteca, cât și Casa Bredicenilor sunt instituții dinamice prezente în viața comunității locale și care fac parte din geografia culturală bănățeană. Cu acest prilej, am purtat un dialog constructiv despre proiectele viitoare privind dezvoltarea celor două instituții,  prin investiții cât și prin susținerea Bibliotecii Municipale Lugoj și Casei Bredicenilor. Sunt convinsă că această vizită va rămâne una memorabilă, nu numai  prin prezenta unor înalți demnitari ai țării, ci și prin discuțiile punctuale, concrete, privind sprijinirea  proiectelor culturale ale celor două instituții, sprijin susținut și de actuala conducere a orașului prin domnul primar Claudiu Buciu și domnul viceprimar Bogdan Blidariu. Mulțumim cu respect și considerație, ca în această perioadă dificilă prin care trece întreaga planetă, există disponibilitate și înțelegere pentru pentru ceea ce înseamnă cartea, lectură pentru speranța si normalitate și nu în ultimul rând faptul că meseria de bibliotecar a fost, este și rămâne  o meserie nobilă și necesară în orice societate”.

Articolul Ministerul Culturii devine partener al Bibliotecii Municipale Lugoj apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*