„Ministrul apărării”, pe traiectorie și la golul de trei puncte de la Voluntari! Benga: „E o descătușare mult mai mare când câștigi la ultima fază a meciului”

Cifrele spun că fără Alexandru Benga pe teren UTA a încasat 9 goluri în două meciuri, iar de la revenirea puternicului fundaș  brașovean pe gazon, Florin Iacob nu a scos deloc mingea din poartă. Mai mult, astăzi, la Voluntari, apărătorul a apărut periculos și la finalizare, i-a fost refuzat golul de Lavin chiar înainte de golul de trei puncte, la care, de altfel, a contribuit și el cu devierea de la colțul scurt.

Benga consideră succesul din județul Ilfov pe deplin meritat. „E o descătușare mult mai mare în momentul în care câștigi la ultima fază a meciului, important este că s-a întâmplat. Dar și mai important este faptul că aceste trei puncte au venit pe fondul unui joc foarte bun prestat în această seară. Am condus jocul de la un capăt la altul, am avut o grămadă de ocazii și în final am fost răsplătiți pentru munca depusă. Ofensiv am jucat mai bine decât cu Viitorul, căci defensiv am fost la înălțime și săptămâna trecută. Ca și posesie a balonului am stat mai bine, am construit mai bine jocul și ne-am creat și ocazii clare pe acest fond”, consideră cel mai constant fotbalist al „Bătrânei Doamne” în acest sezon.

Ca și restul prim-divizionarelor, UTA intră pe teren din patru în patru zile. Sâmbătă, la Arad, vine FC Argeș, echipă din subsolul clasamentului. „Programul este foarte comprimat, dar în vestiar suntem foarte motivați , foarte concentrați. Chiar vorbeam cu colegii că atitudinea și determinarea trebuie să avem la fiecare meci și o vom avea. Chiar dacă, poate, vor veni și jocuri mai puțin reușite, trebuie să compensăm prin ambiție”, a mai afirmat Benga.

Când nu a plătit pentru eliminarea din meciul cu Craiova, Alex Benga s-a aflat mereu pe teren pentru UTA, bifând nu mai puțin de 1343 de minute stagionale, plus cele 90 de minute din disputa de Cupă, cu Csikszereda.

FOTO: gsp.ro

0
0

Articolul „Ministrul apărării”, pe traiectorie și la golul de trei puncte de la Voluntari! Benga: „E o descătușare mult mai mare când câștigi la ultima fază a meciului” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*