Mircea Dridea – premiu de excelenţă la Gala AFAN

Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori – AFAN a organizat duminică seară, la Hotel Intercontinental, cea de-a V-a ediție a Galei Premiilor AFAN. În cadrul festivității, au fost premiați cei mai merituoși oameni de fotbal din 2017, judeţul nostru fiind reprezentat la vârf, pe lista celor care au fost desemnaţi performerii anului trecut aflându-se Constantin Budescu – declarat “Fotbalistul anului” şi în această anchetă, dar şi Mircea Dridea, legenda petrolistă primind un premiu de excelenţă pentru întreaga activitate.dridea b 14
Iată care sunt premiile acordate în urma voturilor primite din partea fotbaliştilor (au votat, acum câteva luni, inclusiv jucătorii Petrolului) şi a antrenorilor care activează în primele trei eşaloane:
Cel mai bun jucător: Constantin Budescu.
Cel mai bun antrenor: Gheorghe Hagi.
Cel mai bun jucător străin: Filipe Teixeira.
Cel mai bun tânăr jucător: Dennis Man.
Cel mai bun arbitru: Ovidiu Haţegan.
Cel mai bun conducător de club: Valeriu Argăseală.
Cea mai bună jucătoare de fotbal: Andreea Voicu.
Cel mai bun jucător de futsal: Savio Valadares.
Premiul de excelență: Mircea Dridea
Premiul pentru întreaga carieră fotbalistică: Marius Niculae, Ianis Zicu, Florin Lovin
La această ediţie nu au mai fost acordate premii individuale pentru jucători pe fiecare post din echipă, ci s-a votat „11-le ideal” al anului 2017, între cei care s-au regăsit pe listă fiind doi ex-petrolişti, Budescu şi Teixeira, cea mai bună echipă din fotbalul nostru aratând astfel: Fl. Niţă (FCSB) – R. Benzar (FCSB), Bălaşa (FCSB), Ţîru (Viitorul), Cr. Ganea (Viitorul) – Teixeira (FCSB), Pintilii (FCSB), Budescu (FCSB), Băluţă (CS U Craiova) – Alibec (FCSB), Gnohere (FCSB).

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*