Mircea „Portocală” Negulescu, dat afară din magistratură!

Violeta Stoica

La aproape un an de la declanșarea scandalului cauzat de plângerile înaintate Inspecției Judiciare la adresa lui Mircea Negulescu, procuror la vremea respectivă al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, ieri, excluderea acestuia din rândurile procurorilor!
După nenumărate amânări, secția specializată în constatarea abaterilor disciplinare din cadrul CSM a hotărât aplicarea sancțiunii supreme în cazul celor trei dosare conexate având ca obiect încălcarea Statutului magistraților de către procurorul suspendat Mircea Negulescu, care a fost până ieri pe statul de funcții al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.
Decizia luată ieri de către Consiliul Superior al Magistraturii va putea fi atacată la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă este puțin probabil ca magistrații-judecători să îi dea dreptate fostului procuror al DNA Ploiești, având în vedere că, pe parcursul anului trecut, Curtea Supremă i-a respins pe bandă rulantă contestațiile lui Negulescu.

Deși cunoscut în anumite medii din județul Prahova de mai mulți ani, dinainte chiar de a ajunge la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, procurorul Mircea Negulescu, poreclit “Portocală” sau, mai nou, “Zdreanță”, s-a aflat pe prima pagină a ziarelor naționale după ce postul de televiziune România TV a difuzat, în luna ianuarie 2017, o serie de înregistrări cu fostul magistrat, după care a urmat un adevărat val de reclamații. Una peste alta, începând cu fostul senator de Prahova Daniel Savu – care a sesizat primul Inspecția Judiciară privind apariția în mass-media a unor informații care îl priveau direct pe procurorul Negulescu – și până la dosarele constituite după autosesizarea Inspecției Judiciare, cinci acțiuni disciplinare au fost demarate pe numele celui cunoscut sub porecla de “Portocală” .
De altfel, după ce a început circul declanșat de înregistrările în care apărea vocea lui Mircea Negulescu în mai multe situații dubioase, acesta s-a cerut afară din Direcția Națională Anticorupție și, ulterior, i-a fost admis transferul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, unde a fost suspendat din funcție până la decizia de ieri a excluderii din magistratură.

ordine de ziordine de zi 1Ieri, după mai multe amânări în luarea unei decizii, Secția pentru procurori în materie disciplinară s-a pronunțat, aplicându-i lui Mircea Negulescu “sancțiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 litera a (două abateri disciplinare), b, l și i teza 1 din același act normativ”, după cum se arată în soluția dată de secția specializată a Consiliului Superior al Magistraturii.
De altfel, în hotărârea dată ieri de CSM se mai arată că se “respinge excepția prescripției dreptului la acțiune formulată de pârâtul procuror Negulescu Mircea cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 litera i teza 1 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor”, precum și “excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtul procuror Negulescu Mircea cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 litera i teza 1 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor”. “Admite în parte acțiunile disciplinare conexe formulate de Inspecția Judiciară împotriva domnului Negulescu Mircea, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina (în prezent suspendat din funcție)”, se mai menționează în aceeași hotărâre.
În termen de 15 zile de la comunicare, Mircea Negulescu poate face recurs la această decizie la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înregistrările cu care s-a automazilit ca o… zdreanţă

La mazilirea lui Mircea Negulescu au concurat mai multe înregistrări apărute în spațiul public în cursul anului trecut, dar și mai multe declarații ale unor oameni de afaceri și ale unor politicieni sau primari care au făcut public modul în care acționa “Portocală” în cadrul cercetărilor de la DNA Ploiești. Însă ce i-a pus capac a fost propria persoană, pentru că indecența limbajului înregistrat audio, dar și faptul că povestea cu rudele inculpaților ce noutăți sunt în unele dosare, precum și atitudinea față de colegii din magistratură au condus la creionarea unei imagini nedemne de un magistrat.
Una dintre primele înregistrări apărute în spațiul public era de pe vremea când acesta activa în Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și în care discuta cu un coleg despre dosarul instrumentat împotriva fostului primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu. Într-o altă înregistrare, în care Negulescu discută cu soția unuia dintre oamenii de afaceri cercetați într-un dosar, îi cataloghează drept “zdrențe” pe doi dintre colegii săi, iar în alta folosește un limbaj atât de dur încât nu poate fi reprodus.
Toate acestea, plus alte declarații și informații apărute în mass-media centrală, au condus la decizia care a fost luată ieri de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Ce se întâmplă cu dosarele din instanţă?

Printre dosarele răsunătoare ale Direcției Naționale Anticorupție – “unitatea de elită” de la Ploiești – multe dintre ele ajunse pe mâna lui Mircea Negulescu și unele trimise în judecată, se află cauze importante cu care DNA se lăuda la vremea instrumentării lor.
Ce se va întâmpla în cazul în care toți inculpații de acum vor fi declarați de către instanțele de judecată nevinovați sau în cazul cărora se va demonstra că “fapta nu există” sau că “fapta nu este prevăzută de legea penală”? Cine va răspunde dacă, de exemplu, primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, va fi achitat definitiv (după ce instanța de fond s-a pronunțat deja în acest sens) în dosarul în care a fost trimis în judecată, acuzat fiind de procurorul Negulescu de abuz în serviciu?

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*