Mițiți a fost la câteva secunde să-și încurce fosta echipă, dar Petcuț nu a fost de acord: Păulişana Păuliş – Podgoria Pîncota  2-1

Sorți au vrut ca cele două formații de Liga 4-a din Podgoria Aradului să se înfrunte în runda inaugurală și a fost un duel special, decis în ultimele zece minute, interval în care s-a înscris de trei ori. Păulișul a trecut de la extaz la agonie și din nou la extaz pentru trei puncte importante în fața unei echipe pe cât de tinere, pe atât de ambițioase, antrenată chiar de fostul său antrenor, Dinu Maghici.

Deși trece printr-un proces de reconstrucție în acest sezon, Păulișul a fost vioara întâi a confruntării și a ratat trei ocazii mari în primul mitan. Mai întâi, Don a șutat bine de la marginea careului la colțul lung, dar Iacob s-a întins bine și a reținut. Același portar al oaspeților a fost un adevărat înger păzitor la șuturile lui Blănaru și Palade (din lovitură liberă de la 20 de metri), scoțând mingea de sub vinclu. Chiar dacă le-au lipsit trei titularim toți cu probleme medicale, Grigorian, Onuțan și N. Marc, cei de la Păuliș au continuat să domine confruntarea și rateze în actul secund o altă ocazie mare. Don a scăpat singur cu portarul și a preferat un lob în locul unui dribling, însă mingea nu s-a dus în afara cadrului porții.

Așadar, pentru primul gol al întâlnirii au trebuit să treacă 81 de minute. Petcuț și Calancea au conlucrat bine în partea dreaptă, ultimul a pătruns în careu și a trimis tare în fața porții, iar Țop a deviat nefericit în propria poartă. Oaspeții au replicat și au făcut finalul incendiar după doar 4 minute. Atunci, Blănaru a comis henț în careu, iar „centralul” Loredan Bogdan a arătat punctul cu var. Sergiu Dragalina a transformat cu siguranță penalty-ul rezultat și partida părea că se îndreaptă spre un rezultat de egalitate. Nu a fost însă de acord Raul Petcuț (foto) care, în minutul 90+1, în urma unui corner, a șutat găsit drumul spre plasa porții lui Dorin Iacob, după un corner, din 8 metri, ușor lateral dreapta.

Maghici: „Victorie meritată. ce ne dă încredere pe viitor”

Așadar, Păulișul începe cu dreptul cel de-al patrulea său sezon cu Dinu Maghici la timomă. ƒ„Vreau să felicit băieții pentru victoria obținută, pentru atitudinea pe care au avut-o și pentru că au reușit să revină pe tabelă după ce am fost egalați. Dedicăm acest succes președintelui nostru Florin Iancu, care și-a sărbătorit ziua de naștere în această săptămână și am reușit să îi oferim o mare bucurie odată cu această victorie. Este o victorie meritată, am avut mai mult posesia, am avut mai multe ocazii de poartă și situații clare de a marca. Vis-a-vis de penalty-ul dictat împotriva noastră nu vreau să mă pronunț, doar că am observat că nu la fiecare șut care atinge mâna adversarului se dictează penalty sau lovitură liberă. Nu am protestat la decizia luată, am acceptat hotărârea lui Loredan Bogdan. Sunt mulțumit de cum au evoluat băieții, noi suntem practic în reconstrucție, am schimbat o generație de jucători care și-au atârnat ghetele în cui. Avem mulți jucători tineri, am terminat partida cu patru juniori în teren. E o victorie de moral mai mult care ne dă încredere pe viitor. Nu avem mari speranțe pentru acest sezon, ne dorim să reconstruim și să facem din nou la Păuliș o echipă frumoasă la fel ca anii trecuți când am reușit să avem și performanțe“, ne-a declarat antrenorul Păulișanei.

Mițiți: „Diferență între ce am jucat în amicale și ceea ce am reușit în primul meci oficial”

La rândul său, Dănuț Mițiți are destui jucători noi la dispoziție, cu atât mai mult cu cât Pîncota a fost între cele trei echipe ce a jucat în premieră pe puncte după izbucnirea pandemiei de COVID. „Din păcate, a fost mare diferență între ce am jucat în amicale și ceea ce am reușit astăzi în primul meci oficial. O problemă mare am avut-o cu juniorii, căci am avut doar unul eligibil până săptămâna trecută și am promovat pe ultimii metri un copil de la juniori și asta s-a văzut. În amicale am jucat doar cu Hera, un singur junior, dar nu doar juniorii au fost problema și și ceilalți tineri debutanți. Nu mă așteptam să fie atât de timorați, să aibă așa emoții. Revenbind la joc, ne-am creat situații, dar ocazii clare nu au fost. Chiar și așa, poate am fi meritat mai mult, am dominat în mare parte, dar nu cu eficiență. Fiind primul meci oficial și majoritatea jucătorilor fiind tineri, trecem peste ceea ce a fost astăzi și ne gândim la următorul meci de acasă, cu Socodor. Sper să reușesc să-i motivez și să trecem cu bine peste emoțiile debutului și să jucăm așa cum am făcut-o în amicale”, a spus fostul mijlocaș care o antrenase pe Păulișana Păuliș înainte de mandatul lui Maghici.

Formații:

Păuliș: Dagău – E. Calancea, Pleșca, Blănaru, Palade – Ursoi, Rus – R. Petcuț, Volosciuc (88 Măgureanu), D. Don – Oniceanu. Antrenor: Dinu Maghici.

Pâncota: D. Iacob – Fl. Iacob (70 Nibu), Bogdan (46 S. Dragalina), Covaci (70 Pușcaș) – Adam, Hera, Țop, Tutca (85 Mihoi), Cl. Bălăban (85 Gligor) – I. Bălăban, Ispas. Antrenor: Dănuț Mițiți. Absent: Mărgăian

Arbitri: Loredan Bogdan – Emil Arsa, Mihai Stanciu.

0
0

Articolul Mițiți a fost la câteva secunde să-și încurce fosta echipă, dar Petcuț nu a fost de acord: Păulişana Păuliş – Podgoria Pîncota  2-1 apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*