Modificare de ultim moment în brigada de arbitri de la FC Botoșani – Universitatea Craiova

Delegat la partida FC Botoșani – Universitatea Craiova, din 21 noiembrie, arbitrul Istvan Kovacs a aflat înainte de startul jocului că rezultatul testului COVID-19 pe care îl efectuase pentru delegarea de săptămâna viitoare în cupele europene a fost pozitiv.

Arbitrul Istvan Kovacs a călătorit singur și a respectat toate normele prevăzute în protocolul medical și, întrucât ceilalți membri ai brigăzii nu au fost considerați contacți direcți, ”centralul” i-a cedat rolul său celui de-al patrulea arbitru delegat pentru această partidă, Bogdan Dumitrache. Noul arbitru de rezervă a fost numit Mihăiță Noroc.

Conform protocolului de desfășurare a Ligii 1, arbitrii și jucătorii sunt testați la fiecare 14 zile. Precedentul test efectuat de Istvan Kovacs fusese în data de 12 noiembrie, iar rezultatul a fost negativ.

„Eu am respectat regulamentul. Am avut inspirația să verific mailul, am găsit acolo rezultatul testului și imediat am anunțat observatorul partidei. Mă bucur că meciul s-a putut disputa”, a declarat Istvan Kovacs.

Informațiile de mai sus au fost publicate cu acceptul domnului Istvan Kovacs din dorința de a lămuri circumstanțele înlocuirii sale. În general, reprezentanții mass-media sunt rugați să respecte confidențialitatea informațiilor medicale și viața privată prin evitarea dezvăluirii identității persoanelor afectate de COVID-19.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*