Momentul adevărului, cronometrat în „arena lupilor”

FC Petrolul Ploiești – AFCM Alexandria, astăzi, ora 18:15, Digi Sport 1

Bogdan Chitic

Primul dintr-o serie de trei cele mai importante jocuri pentru găzari, în sezonul de toamnă, își va consuma acțiunea, în această seară, la Ploiești. Fără pas greșit în actualul sezon, și calificată pe tabloul principal al Cupei României, FC Petrolul primește vizita liderului din Alexandria, de asemenea cu punctaj maxim, dar cu un joc mai mult disputat, într-un meci ce va oferi, la capătul celor 90 de minute, coordonate cu mult mai precise ale luptei pentru promovare. Dacă amintim și de jocul din etapa viitoare, de pe terenul unei alte formații teleormănene, Voința Turnu Măgurele, dar și de meciul din 16-imile Cupei, cu CS Mioveni, toate trei într-un decurs de 11 zile, atunci putem spune că pentru ploieșteni urmează cu adevărat un … „octombrie roșu”, într-un adevărat labirint al provocărilor, din care „lupii” trebuie să poarte, la final, eticheta de „vânători”.
În urmă cu trei luni, în momentul stabilirii calendarului competițional al seriei a III-a, un meci cu AFCM Alexandria nu părea, la prima vedere, să propună o încărcătură suplimentară sau să joace rolul unui element cheie în lupta pentru supremație și, implicit, promovare în Liga a II-a. Parcursul și rezultatele obținute de formația teleormăneană au demonstrat, însă, că gruparea antrenată de Romică Ciobanu și-ar cam fi depășit statutul de „iepure” și, chiar dacă nu vorbește apăsat despre promovare, trebuie luată serios în calculele acestei ecuații.
„Vom întâlni o echipă bine organizată, cu jucători care evoluează în aceeași formulă de peste doi ani, cu un potențial ofensiv foarte bun și care, cu siguranță, își dorește să scoată un rezultat bun la Ploiești. Noi, însă, ne-am pregătit foarte bine, am disecat în mici detalii jocul lor, întrucât, este adevărat, acest meci necesită o atenție sporită, și nici nu concepem să ratăm victoria. Avem două probleme de lot, Alexandru Puchea fiind în continuare accidentat și urmând un program separat de pregătire în ultimele două săptămâni, în vreme ce căpitanul Claudiu Tudor, un jucător care poate face diferența la mijlocul terenului atunci când se află la 100% din capacitățile sale, se află în lotul preliminar de 20 de jucători, dar trimiterea sa pe teren rămâne, în continuare, incertă”, a explicat antrenorul Octavian Grigore.

Optimism la cote înalte

Doi dintre jucătorii cu evoluții apreciate în acest sezon, „căpitanul” din ultimele etape, Jean Prunescu, și mijlocașul central – juniorul Saim Tudor, sunt pregătiți să ofere publicului ploieștean noi motive de satisfacție, în această seară, în care cele trei puncte – spun ei, trebuie să rămână la Ploiești.
„Ne-am pregătit foarte bine în această săptămână, am intrat în cantonament cu două zile mai devreme decât în mod obișnuit, conștienți fiind de importanța acestui joc, pe care suntem hotărâți să-l câștigăm. Avem o echipă valoroasă, formăm un grup unit și trebuie să mergem, în continuare, pe aceeași linie pentru a ne îndeplini obiectivul”, a subliniat Jean Prunescu.
La al doilea sezon consecutiv în Liga a III-a, după ce anul trecut a evoluat pentru CSM Rm. Sărat, turco-românul Saim Tudor (19 ani) și-a câștigat un loc de titular în angrenajul Petrolului, prestațiile sale plasându-l în topul favoriților fanilor pentru acordarea trofeului „Mircea Dridea”, dedicat celui mai bun jucător al găzarilor. „Rezultatele de până acum, jocul nostru din ultima perioadă, cât mai ales experiența unor jucători care ne oferă nouă, celor mai tineri, o motivație suplimentară în fiecare zi, la antrenamente, ar trebui să constituie motivele necesare pentru ca, astăzi, obținerea celor trei puncte să nu reprezinte nicio problemă”, a precizat mijlocașul ploieștenilor.

Ajutor de la Chiajna?

Chiar și cu o victorie, în această seară, FC Petrolul ar putea să rămână, în continuare, pe ultima treaptă a podiumului, elevii lui Tavi Grigore având de recuperat și în planul golaverajului, nu doar al punctelor, față de adversara din Alexandria. Pentru a trece pe primul loc, „lupii” au nevoie de un succes la trei goluri împotriva teleormănenilor, dar și de o mână de ajutor de la Chiajna, acolo unde Voința Turnu Măgurele nu trebuie să obțină mai mult de un punct, pentru a „aluneca”, în clasament, în spatele ploieștenilor.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*