Moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă va fi depusă în această săptămână

PNL va depune pe 20 iunie moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă. Şansele să fie adoptată sunt minime, fiindcă matematic Opoziţia ar avea 165 de voturi, din totalul de 233 necesare, chiar dacă sunt susţinuţi şi de parlamentarii neafiliaţi înscrişi în Pro România lui Victor Ponta. Migraţia din ultimul timp la PSD şi ALDE a mai multor parlamentari din partidele de Opoziţie a dat peste cap calculele liderului PNL, Ludovic Orban, la moţiunea de cenzură prin care vrea să demită Guvernul condus de premierul Vasilica Viorica Dăncilă. De la PMP au plecat la PSD deputatul Valeriu Steriu şi senatorii Ion Ganea şi Iustin Talpoş, astfel partidul pierzându-şi grupul parlamentar la Senat. Şi PNL a pierdut doi oameni, pe senatorul Ion Popa care a trecut la ALDE şi pe senatorul Daniel Zamfir care a anunţat, sâmbătă seară, că părăseşte formaţiunea, după ce cu câteva luni înainte Biroul Executiv al PNL decisese excluderea sa pentru „pactizare” cu Puterea. Prin urmare, la moţiunea de cenzură, la Camera Deputaţilor, PNL-USR-PMP ar avea 108 voturi „pentru” sau 118 în total, în cazul în care deputaţii neafiliaţi din partidul Pro România, fondat de Victor Ponta, li s-ar alătura. La Senat, PNL-USR şi aleşii neafiliaţi ar strânge doar 47 de voturi „pentru”. Aşadar, toţi parlamentarii Opoziţiei ar avea doar 165 de voturi, iar pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată sunt necesare 233 de voturi. De cealaltă parte, PSD-ALDE se bucură de o majoritate confortabilă pentru a da un vot de respingere la moţiunea de cenzură. La Camera Deputaţilor, PSD-ALDE ar avea 165 de voturi, 188 dacă li se alătură UDMR, iar cu tot cu minorităţi ar ajunge la 205 de voturi „împotrivă”. La Senat, PSD-ALDE beneficiază de 79 de voturi şi de 88 de voturi, în cazul în care UDMR votează alături de ei. În total, partidele din arcul puterii dispun de un total de 293 de voturi, mai mult decât suficiente pentru a respinge moţiunea de cenzură a Opoziţiei.
Potrivit procedurii parlamentare, o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Pentru a fi adoptată, o moţiune de cenzură are nevoie de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. În prezent, numărul total al parlamentarilor este de 465. Moţiunea de cenzură depusă de PNL în Parlament se intitulează „Opriţi Guvernul marionetă!”. În textul documentului, liberalii acuză partidul de guvernământ că a folosit Curtea Constituţională a României (CCR) pentru „a amputa” atribuţiile preşedintelui Klaus Iohannis. „PSD, cu mâna CCR, a mutat astfel decizia privitoare la revocarea procurorilor marilor Parchete în curtea ministrului Justiţiei, ministru numit politic, care poate lua oricând decizii politice arbitrare, înlocuind procurori în funcţie de interese politice. Această abordare contravine poziţiei Uniunii Europene care s-a opus politizării justiţiei”, se arată în documentul liberalilor.
PNL îi mai reproşează prim-ministrului Viorica Dăncilă că, de la învestirea în funcţie, toate măsurile luate de Guvern nu au făcut decât să „afunde economia ţării”.
Anul trecut, pe 23 noiembrie, plenul reunit al Parlamentului a respins moţiunea de cenzură „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă” prin care liberalii îi cereau demisia premierului Mihai Tudose. Potrivit datelor oficiale, moţiunea a fost votată „pentru” de 159 de aleşi, respinsă de trei, iar 23 de parlamentari s-au abţinut. Pentru a demite Guvernul ar fi fost nevoie de minimum 233 de voturi “pentru”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*