„Multinațională” la Ploiești: Petrolul și-a luat (Mon)dragon!

Un columbian este ultimul transfer al Petrolului, care și-a completat lista jucătorilor ”din nouă țări” cu un fotbalist care, dacă va fi apt de joc, 100%, atunci se poate spune că a fost transferat… pentru Liga I!
Astfel, petroliștii și-au întărit compartimentul defensiv după ce au ajuns la un acord, valabil până la finalul acestui campionat, cu fundașul central columbian Jhon Steven Mondragon!
În vârstă de 25 de ani, Mondragon are și cetățenie spaniolă, evoluând inclusiv în LaLiga, în finalul stagiunii 2016-2017, atunci când a strâns cinci prezențe (429 minute jucate) în tricoul lui CA Osasuna! Interesant este faptul că, în cele doar cinci meciuri, Mondragon a înscris de două ori, la o remiză, 2-2, cu Deportivo La Coruna, și în victoria, 2-1, cu CF Granada!
După ce Osasuna a retrogradat la finele acelui sezon, fundașul columbian s-a transferat în prima ligă din Mexic, la Puebla. Un an mai târziu trecea în țara natală, la Leones, pentru ca, de la începutul lui 2019, să joace pentru Sport Boys Callao, echipă de prim eșalon din Peru, iar acum a revenit în Europa, alegând eșalonul secund din România!
Și, astfel, concurența pentru un ”loc de titular” devine tot mai acerbă, Petrolul fiind ”de neoprit” la capitolul transferuri în această vară, când a adus jucători din Olanda, Belgia, Moldova, Argentina, Israel, Ghana, Austria, Mali și, acum, Columbia, alături de străinii ”u vechime” din Albania, Spania, Camerun!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*