„Muşchii” lor, fotbalul nostru

În condiţiile în care CSU Craiova, mai precis „Craiova lui Mititelu” îşi va juca meciurile de pe teren propriu la Severin, seria a III-a din Liga a III-a „acoperă” aproape jumătate de ţară! De la Sibiu la Măgurele şi Alexandria, de la Ploieşti la Horezu şi de la Braşov la Severin şi Craiova, avem parte de o „distribuţie geografică” pe care FRF a „gândit-o” după principii gen – pentru unii „mumă” pentru alţii…
Se poate vedea, lesne, că unele „detaşări” ale echipelor sunt mai degrabă ilogice, formaţii din acelaşi judeţ fiind distribuite în serii diferite, iar la altele nu se ţine deloc cont de „scurtarea distanţelor”, pe cât posibil, astfel încât să nu facem din fotbal expediţii de genul „cireşarii”. Suntem siguri că de-abia aşteaptă satelitul Sibiului să efectueze deplasările „scurte” la Măgurele, Roşiori şi Alexandria, ca şi Astra 2 să ajungă la Drobeta Tn. Severin! Nu-i problemă, să promoveze Buzăul, Rapidul şi Miercurea Ciuc, restul contează cât… 800 de kilometri parcurşi pentru un meci şi vreo 10-12 ore în autocar!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*