Naționala de futsal a României și-a aflat adversarii din preliminariile pentru EURO 2022 

Naționala de futsal a României, de patru ori calificată la turneul final al Campionatului European, va porni într-o nouă aventură europeană!

Tricolorii și-au aflat astăzi adversarele din preliminariile EURO 2022, competiție care va fi găzduită de Olanda.

România face parte din Grupa a 4-a de calificare, alături de puternica formație a Serbiei, de Bosnia și Herțegovina și de învingătoare „barajului” Anglia – Macedonia de Nord.

Câștigătoarele celor opt grupe, împreună cu cele mai bune șase locuri secunde se vor califica la turneul final din Olanda.

Locurile 7 și 8 ale clasamentului locurilor secunde vor disputa baraj de calificare. Astfel, la cea de-a 12-a ediție a Campionatului European de futsal se vor califica 16 echipe, 15 în urma preliminariilor, în timp ce Olanda are rezervat locul ca țară gazdă.

Turneul final al Campionatului European se va disputa în perioada 19 ianuarie – 6 februarie 2022 în două locații din Olanda, „Ziggo Dome” din Amsterdam și „MartiniPlaza” din Groningen.

Meciurile din preliminariile pentru EURO 2022 se vor disputa în perioada 2 noiembrie 2020 – 14 aprilie 2021.

Play-off-ul pentru ultimul bilet la EURO 2022 se va juca, tur-retur, în 14 și 17 noiembrie 2021.

Grupa 4

Anglia / Macedonia de Nord
România
Serbia
Bosnia și Herțegovina

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*