NEAMȚ | Răzvan Pîntea a marcat golul anului pentru CSM Ceahlăul

Clubul de Liga 3 a organizat un concurs pentru suporteri, aceștia alegând cel mai frumos gol marcat în 2020 de galben-negri din 24 de opțiuni

Răzvan Pîntea, decarul echipei CSM Ceahlăul Piatra Neamț, a marcat cel mai frumos gol dintre cele reușite de galben-negri în anul 2020. Acest ”titlu” a fost oferit de suporterii echipei pietrene în urma unui sondaj organizat pe pagina de Facebook a clubului. Suporterii au avut la dispoziție cinci zile să voteze. Cele mai multe voturi au fost pentru golul lui Pîntea din meciul câștigat de CSM Ceahlăul cu Hușana Huși (3-0) marcat în minutul de prelungire al primei reprize.

”Nu mă așteptam să câștig pentru că au fost multe alte goluri frumoase precum cele ale colegilor care au terminat pe podium, dar și altele. Mă bucur că a fost ales acest gol. Eu am marcat două goluri în această toamnă și acesta îmi este mai drag pentru că a fost primul în campionat”, a spus Răzvan Pîntea. Locul secund în clasamentul celor mai frumoase goluri marcate de CSM Ceahlăul a fost ocupat de cel marcat de Antonio Agafiței, cu 36 de voturi, în meciul pierdut acasă cu Bucovina Rădăuți (1-2). Podiumul a fost completat de golul marcat Marius Matei (18 voturi) în meciul câștigat cu CSM Bacău, în turul II al Cupei României. De menționat este faptul că din cele 24 de goluri marcate de CSM Ceahlăul în meciurile oficiale din toamna anului 2020, în Liga 3 și-n Cupa României, 17 au primit măcar câte un vot.

CSM Ceahlăul a oferit votanților și posibilitatea de a câștiga și premii odată cu participarea la sondaj. Conform regulamentului concursului, au intrat în cursa pentru premii doar votanții celui mai frumos gol ales. Răzvan Pîntea a efectuat tragerea la sorți, iar câștigătorii au fost: locul 1 –Bogan Curbăt (Piatra Neamț) – un tricou de joc CSM Ceahlăul, un fular CSM Ceahlăul și o minge de joc Joma; locul 2 – Sebastian Florin Mutu (Dămuc, Neamț) – un tricou de joc CSM Ceahlăul, un fular CSM Ceahlăul; locurile 3, 4 și 5 – Petrișor Barna (Piatra Neamț), Nicolae Cismaru (Piatra Neamț) și Rareș Pricop (București) – câte un fular CSM Ceahlăul.

Articol de Liviu Mihalcea (Neamț)

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*