NEAMȚ | Silviu Lung, antrenor cu portarii la CSM Ceahlăul

Fostul antrenor cu portarii echipei pietrene, Alin Dincă, a plecat în Iran. Silviu Lung este ultima noutate a celor de la CSM Ceahlăul Piatra Neamț. Fostul internațional a sosit în orașul de la poalele Pietricicăi la dorința antrenorului principal Ștefan Stoica.

„Având în vedere că eu am mai lucrat cu Ștefan Stoica, m-am trezit cu un telefon din partea lui cerându-mi să vin la Piatra Neamț să antrenez portarii echipei CSM Ceahlăul. Am venit cu inima deschisă și sper ca împreună să facem o treabă bună. Este foarte bine că această echipă are ca obiectiv promovarea în Liga 2, pentru că un obiectiv important ține jucătorii în priză, se creează o emulație și eu sper ca la finalul campionatului să obținem această promovare. Va fi foarte greu, dar toate lucrurile frumoase se obțin cu sacrficii”, a fost prima declarație dată de Silviu Lung din postura de antrenor cu portarii la CSM Ceahlăul.

Silviu Lung a mai lucrat în cariera de antrenor numai la echipe din zona Olteniei până acum. Ca jucător, Silviu Lung a fost de 77 de ori portarul echipei naționale a României între 1979 și 1993, fiind titular la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal din 1990, în Italia. Atunci, România a ajuns până în faza optimilor de finală după ce a ieșit din grupă cu Rusia, Camerun și Argentina. Are aproape 350 de meciuri în Liga 1 în tricoul Craiovei, a evoluat și la Steaua, bifând chiar și o finală de Cupa Campionilor, cea pierdută în 1989 în fața lui AC Milan. În străinătate, Silviu Lung a jucat doar în Spania, la Logrones, iar în Divizia A a mai evoluat pentru Electroputere Craiova.

Text și Foto: Liviu Mihalcea (Neamț)

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*