Negocieri la pachet cu pretenţii!

Nicoleta Dumitrescu

 

Pentru liderii care au reușit să treacă de obstacolul-obstacolelor în alegeri –
pragul electoral – așteptarea numărării voturilor, până la final, se dovedește a fi un fel de exerciţiu, de gimnastică de încălzire pentru marea competiţie. Iar dintre exerciţii nu lipsesc genuflexiunile, aruncarea cu mingea la perete, boxul, săritura într-un picior, mersul piticului, alergarea cu obstacole, aruncarea cu suliţa și lista poate continua.

Este nevoie de atâta gimnastică de încălzire pentru că și competiţia este una cu cea mai mare miză, având în vedere că la capătul ei se află puterea, guvernarea pentru următorii patru ani – rodul rezultatelor alegerilor din 6 decembrie. Chit că alegerile de duminică au fost și rodul celui mai mare absenteism de la urne înregistrat până acum, liderii partidelor care își asumă câștigarea celor mai multe voturi nu ezită în a se declara și marii îndreptăţiţi în a se instala la Palatul Victoria, cu tot cu premier! Așa se face că, de pe acum, în spaţiul public au fost anunţate numele a trei posibili prim-miniștri, nominalizări făcute din partea a tot atâtor partide, fiecare considerând că ar avea acest drept, pe considerentul a ceea ce a și votat poporul, evident!
Astfel, liderul PSD a anunţat deja că va merge singur, luni, la Cotroceni, la consultările cu președintele ţării, întrucât persoana nominalizată drept candidat la funcţia de șef al Guvernului a fost confirmată cu noul coronavirus. Rămâne însă de văzut și ce se va alege în urma acestei întâlniri, având în vedere faptul că Marcel Ciolacu a precizat că-i va informa și pe toţi liderii europeni în legătură cu modul în care șeful statului ar ignora Constituţia, în cazul de faţă mai ales pe social-democraţi! Numai că șefului statului puţin îi pasă de supărarea lui Ciolacu, odată ce, public, și nu este pentru prima dată, a anunţat că nu mai vrea să-i vadă pe pesediști la guvernare. Ca urmare, a dat startul formării unei majorităţi de centru – dreapta, care să se pună cât mai repede de acord cu programul de guvernare în vederea instalării noului Executiv la Palatul Victoria. Rămâne de văzut însă cum se vor împăca partidele care vor forma această nouă majoritate ce se vrea instalată până la Revelion. Și asta deoarece, așa cum s-a văzut, negocierile vin la pachet, evident, cu pretenţiile care nu sunt deloc puţine când vine vorba despre putere. În ciuda faptului că Ludovic Orban a anunţat că noul Guvern va fi unul suplu și că nu se vor mai înfiinţa noi ministere pentru a prinde unele persoane portofolii, e de văzut cum va arăta, la final, acest nou Guvern în care vor trebui să prindă funcţii liberalii, cei de la USR, de la PLUS, inclusiv cei de la UDMR. Mai mult, deși cei de la PNL au anunţat cu ce nume vor merge ei la președintele ţării pentru ocuparea funcţiei de șef al Guvernului, cei de la PLUS au… plusat și ei, reamintind că și ei au candidatul lor la funcţia de premier. Pe de altă parte, e de văzut și cine și ce va ceda la negocierea împărţirii ministerelor, având în vedere că dinspre sediile partidelor de centru-dreapta a ”transpirat” faptul că, deja, câteva portofolii sunt disputate chiar și de către două-trei partide. Se va da cu zarul, se va merge pe bileţele pentru a se cunoaște, în final, cărui partid îi va reveni unul sau altul dintre ministere? Rămâne de văzut! Oricum, cum viziunile liderilor și ale membrilor celor patru partide sunt diferite și vor trebui să se ţină de mână forţat, e greu de anticipat și cât de mult va rezista formula noii majorităţi de centru-dreapta gândită pentru a forma noul Guvern. Pe de altă parte, ”struţo-cămile” au mai fost pe la Palatul Victoria și au pierit pe limba lor tot din cauza faptului că negocierile au venit la pachet cu pretenţiile!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*