Neînțelegeri! Alegerile pentru șefia filialei județene a Asociației Comunelor din România, suspendate

Alegeri cu scântei, pentru alegerea președintelui și a consiliului de conducere a filialei timișene a Asociației Comunelor din România.




Acestea au fost organizate miercuri, 24 februarie, la Mănăștiur, fiind prezenți trei sferturi din primarii care conduc unitățile administrativ teritoriale din județ, dar și  președintele ACoR, Emil Drăghici.

Se pare că acesta a venit hotărât să-l schimbe de la șefie pe Ionel Curuți, actualul președinte ACoR Timiș și primar al comunei Mănăștiur.

”În cadrul întrunirii au fost probleme mari, de la nerespectarea statutului alegerilor, până la impunerea de diverși oameni. Au vrut cu orice preț să mă schimbe din funcție și toate au plecat de la Drăghici, președintele ACoR-ului pe țară. S-au încercat tot felul de scenarii, însă acestea nu au reușit, motiv pentru care alegerile pentru președinte și consiliul director au fost suspendate. Voi rămâne președinte interimar și urmează să stabilim o dată când acestea să se poată desfășura cum spune legea”, ne-a declarat Ionel Curuți.

Edilul șef social democrat al Mănăștiurului a fost ales în fruntea ACoR Timiș după alegerile locale din 2016.

Opozantul său, Emil Drăghici ocupă de 30 de ani fotoliul de primar în comuna Vulcana Băi, județul Dâmbovița.

Alegerile locale de anul trecut le-a câștigat cu peste 70 la sută din sufragii, de fiecare dată candidând ca independent.

La Mănăștiur, acesta ar fi vrut să impună mai mulți liberali în consiliul director, forul care decide viitorul președinte.

Articolul Neînțelegeri! Alegerile pentru șefia filialei județene a Asociației Comunelor din România, suspendate apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*