Nelu Șovre s-a înscris în cursa pentru Primăria Cernești susținut de Coaliția pentru Maramureș

 După o pauză în fruntea Primăriei Cernești, între anii 2016 – 2020, Nelu Șovre a declarat că s-a înscris în cursa pentru funcția de primar din partea Coaliției pentru Maramureș, la alegerile locale din 27 septembrie 2020, la solicitarea mai multor cetățeni ai comunei, care i-au cerut să revină la cârma primăriei.

”Am văzut dezastrul din comuna noastră și sunt foarte dezamăgit de faptul că, în decursul a patru ani de zile, nici un proiect din cele rămase la finalul mandatului meu, în 2016, nu a fost finalizat. Cu atât mai puțin nu a fost demarat nici un proiect nou și nici nu s-a construit nimic în acest mandat în care eu am lipsit din executivul Primăriei Cernești. Patru ani de zile comuna Cernești a fost ca și calamitată, iar ce se face acum, banii pe care i-a dat Guvernul PNL în campanie electorală pot fi priviți ca și bani pentru calamități, pentru că este evident că încearcă să cumpere voturi pe ultima 100 de metri. M-am hotărât să candidez alături de o echipă competentă de consilieri locali, având un program politic pentru cei patru ani. Este vorba despre un program bine structurat și bine ancorat în realitate, iar alegătorii cred că înțeleg realitatea. Locuitorii din Cernești au văzut și ce înseamnă performanța și ce înseamnă să faci experimente în administrație”, a declarat Nelu Șovre, candidatul Coaliției pentru Maramureș la Primăria Cernești.

 

Gabriel Zetea, copreședinte Coaliția pentru Maramureș: ”Avem nevoie de oameni care să se bată pentru comunitatea lor, iar Nelu Șovre este soluția pentru comuna Cernești”

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, președinte al PSD Maramureș și copreședinte al Coaliției pentru Maramureș a declarat că, în Cernești se poate vedea diferența între oamenii implicați, care își doresc să facă proiecte pentru comunitate și cei care au uitat că funcția de edil este una care implică nenumărate atribuții administrative. ”Cu patru ani în urmă, sub guvernare locală PSD, în Cernești nu ne încăpeau pe o coală toate proiectele demarate: poduri, drumuri, reabilitări, canalizări etc. Asta a lăsat în urma sa Nelu Șovre, fost primar PSD până în anul 2016. Astăzi, sub guvernare PNL, cu primar PNL, cred ca un sfert de coală este mult pentru a nota ce s-a realizat sau ce s-a demarat în Cernești. Cu toate acestea, în alte comunități ale Maramureșului s-au finalizat multe proiecte în acești ani, pentru că primarii harnici au știut să scrie proiecte și să ceară bani pentru a crește nivelul de trai al concetățenilor. În cadrul Coaliției pentru Maramureș asta căutăm: oameni harnici, care să iubească comunitatea pe care o reprezintă. Am încercat să lăsăm deoparte patima politică pentru că prea mulți ani orgoliile politice ne-au înstrăinat, ne-au făcut să devenim dușmani. Și de aici a apărut această construcție nouă care se raportează doar la Maramureș și la proiectele benefice pentru Maramureș. Și asta ne interesează: candidații noștri să iubească județul, să iubească comunitatea din care provin, iar Nelu Șovre, candidatul Coaliției pentru Maramureș la funcția de primar în Cernești este un astfel de om. La aceste alegeri locale contează omul, nu politica. Îl cunosc pe Nelu Șovre pentru că a fost unul dintre primarii care a insistat foarte mult să obțină bani pentru comunitatea din Cernești, în mandatul 2012 – 2016. Avem nevoie de oameni care să se bată pentru comunitatea lor, iar Nelu Șovre este un om harnic, cinstit și puternic care se încadrează perfect în ceea ce dorește Coaliția pentru Maramureș!”, a declarat Gabriel Zetea, copreședintele Coaliției pentru Maramureș și președinte al Consiliului Județean Maramureș.

Comandat de PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT MARAMUREȘ, realizat de SPECTRAL AGENCY, cod mandatar financiar 21200019

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*