Neromânia României lui Nero

Florin Tănăsescu

 

Împăratul scoate din frigider a cincea sau a şasea bere. Nu mai  conta, la cât de beat era. Îmi toarnă şi mie o jumătate de pahar. Cu apă. Nu ştia dacă mi-e sete sau nu. Dar, proştii pământului din Neromânia nu trebuie întrebaţi. Nu trebuie ascultaţi. Trebuie doar comandaţi.

– Şi ia zi,  cum e la voi, acolo, în Neromânia voastră?, mă întreabă Nero.
– Este o ţară frumoasă! Fără „Ne” în faţă. O cheamă România!
– Scuteşte-mă cu închipuiri din astea, da?
Mi-e frică de Nero, cum le-a fost frică multora. Mi-e frică  să nu mă ardă pe rug. Mi-e frică să nu  mă silească, ca pe alţii, să mă otrăvesc. Mi-e frică şi de Judecata de Apoi. Dacă nu a existat nicio Românie, iar eu mint?
– Fii atent, fază!, continuă împăratul roman. Eu, când voi muri voi striga „Ah, ce artist moare odată cu mine!”. Deja mi-am pregătit acest discurs. Tu ce Curriculum Vitae laşi în urmă?
M-am uitat la paharul cu apă. Am văzut partea goală. Am răspuns:
– Vai de capul meu, ce laş am fost toată viaţa! Așa voi urla.
Nero se-ntoarce cu spatele la mine. Privea spre Roma de la fereastră. Mă-ntreabă dacă am un foc. Am prins curajul vremurilor în care aveam doăzeci, treizeci de ani:
– Iar vrei, smintitule, să-i  dai foc?
– Fraiere, îţi făceam un favor. Vroiam să dau foc „la puşcărie şi la casa de nebuni” din Neromânia. Dar, faceţi cum vă taie capul. Din câte vă cunosc, veţi constitui comisii de anchetă. Iar focul vostru se va stinge cu abureli. Şi veţi jeli pe la morminte. Şi veţi rămâne acelaşi neam sfios, în care toate merg pe dos. Tot voi, ca fraierii, veţi întreba: „De ce? De ce ni se întâmplă  toate astea?”.
Nero era nebun, dar nu prost. Nero era beat, dar ştiţi cum se zice: „In vino veritas”. Nero era câteodată şi trist.
– De ce eşti căzut pe gânduri, Împărate?
– M-am bucurat când a ars Notre  Dame. M-am bucurat când a ars Biblioteca din Alexandria. M-am bucurat de multe nenorociri de pe acest pământ. Dar, până la un punct.
– Care? Ăla de fierbe apa?
– La care fierbe orice. Și la voi fierbe ceva, în Neromânia aia.
– Ce?
– Nepăsarea. Acum pleacă la tine, acolo. Dar, nu uita urna!
– Să votez? Evident, că nu!
– Nu uita urna cu cenușă, fraiere. Uită-te ce scrie pe ea!
6 decembrie, 2020. Cabina de vot mirosea a scrum. Pe urnă scrie: „Votaţi pentru Neromânia”.
Nu, Nero nu a fost nebun. A avut dreptate când a zis „Ah, ce artist moare odată cu mine!”
Câţiva nefericiţi au strigat, atunci, de Sfântul Nicolae:
„Ce Românie moare, ce Neromânie renaște!”
Sub semnul întrebării rămânea Învierea, de Paște.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*