Nicio schimbare de ritm, la naționala de seniori a României!

Vorbim de handbal și de selecționata masculină, condusă de spaniolul Xavier Pascual Fuertes, numit pe banca tehnică în iunie 2016. Și ce vise, și ce declarații, că vine Pascual, care antrenează și pe FC Barcelona, face el o strategie nouă, iar în câțiva ani, handbalul românesc o să zbârnâie. Nu s-a întâmplat mai nimic, doar câteva victorii heirupiste, datorate tricolorilor și nu ca urmare a unei noi strategii de joc. Sigur, a trecut doar un an, se poate spune, așa este, dar am fi dorit să vedem pași înainte, măcar o organizare, o determinare, orice.

Am văzut primul meci de la Yellow Cup, din Elveția, unde tricolorii au întâlnit, pe 29 decembrie, naționala Rusiei, o selecționată ceva mai răsărită ca a noastră, dacă ar fi să mă refer, măcar la frecvența participării la mondialele și europenele din ultimii ani – Rusia nu s-a calificat la Mondialul din 2017, iar la cel din 2015 a ocupat locul 19; la Europene, aceeași națională nu va fi prezentă la competiția din 2018, care va începe în Croația, peste exact două săptămâni, iar în 2016, la CE din Polonia, rușii s-au clasat pe locul 9. Ultima calificare a României, la un turneu final, a fost în 2011, la Campionatul Mondial din Suedia, ocupând printre ultimele locuri.

Rușii au câștigat la Yellow Cup fără probleme, scor 25 – 18, în urma unui joc pe care l-au dominat de la un capăt, la altul. A fost 1-0 pentru ai noștri, după care rușii s-au dus la 4-1, moment în care tricolorii s-au trezit și s-au apropiat mai mult de adversar, 6-5. Și totuși, rușii au fost mai dinamici, la o turație superioară față de handbaliștii noștri, asta văzându-se pe tabelă: 12-8 și 13-10, după 30 de minute.

În repriza a doua, românii au redus și mai mult motoarele, permițând rușilor să conducă și la 7 goluri, 19-12 și 20-13, minutul 48, 25-18, la final. Cu mâinile încrucișate la piept, Pascual privea neputincios cum elevii lui au uitat de jocul colectiv și încearcă doar acțiuni individuale, cum ai noștri nu găsesc poarta nici de la 7 metri, de două ori, cum primesc gol din poartă-n poartă, cum apărarea visează, la atacurile poziționale. Tricolorii n-au avut viteză, în acțiunile lor, au pasat lent și previzibil, iar șuturile de la distanță au fost lesne de parat – să zicem că au și o scuză, că vin după Crăciun, după ”antrenamente” serioase cu cârnați și caltaboși, că burta era plină, bila leneșă și mușchii mai atrofiați, dar vorbim de un turneu internațional, cu tradiție, aceasta fiind a 46-a ediție, că sunt bani plătiți de Federație, care trebuie să aibă și ceva eficiență. N-am văzut schimbări nici în atac, nici în apărare, iar toate astea în fața unui adversar și el modest, dar ceva mai organizat ca noi. Iar ca să te lupți cu marile puteri ale Europei, îți trebuie alte viteze de joc, o determinare mult mai mare, o inteligență în rezolvarea diferitelor faze, time-out-uri luate la timp și îndreptarea greșelilor cu recomandări clare, care s-au făcu de zeci de ori la antrenamente.

Îmi pare rău s-o spun, dar am rămas ”neica nimeni” în Europa și cu Xavier Pascual Fuertes pe banca tehnică, doar cheltuielile s-au amplificat – dar cine plătește, are de unde, pentru că banii vin din taxele românilor! Nu cred că Armada spaniolilor, ce s-a format în România, se gândește vreo clipă la blazonul României, la istoria strălucită a handbalului nostru – ei sunt doar mercenari cu simbrie, și ce simbrie!

Ionel Pană

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*