Nini Dica, primul trofeu la categoria seniori

Nini Gabriel Dica și-a adjudecat trofeul probei de dublu a turneului de tenis de la Târgu Mureș, trecând în finală împreună cu Cezar Crețu de o altă pereche din România, Bogdan Apostol – Petru Luncanu, favoriți 3. Patru victorii au obținut Dica și Crețu pentru câștigarea turneului de 15.000 de dolari din Ardeal. 

Nini Dica si Cezar Cretu

Nini Dica (stânga) și Cezar Crețu, premianții probei de dublu la ITF Târgu Mureș 2019

Dica și Crețu i-au eliminat pe favoriții numărul 2, Vladimir Filip și George Tatomir, încă din primul tur, cu 2-6, 6-1, 10-2. În sferturile de finală, Dica și Crețu i-au învins tot în super tiebreak și după ce au cedat primul set pe Nicholas David Ionel (România) și Nikita Maștakov (Ucraina): 4-6, 6-1, 10-5. A urmat o victorie în două seturi, 7-6 (3), 6-2, cu Ștefan Paloși – Alexandru Tomescu, ce le-a asigurat prezența în finală.

Ultimul act a fost extrem de spectaculos și de echilibrat. Dica și Crețu au pierdut primul set cu 6-4, iar apoi adversarii au avut o minge de meci, la 6-5 în tiebreak-ul setului secund. Odată anulată această minge, Dica și Crețu au câștigat tiebreak-ul cu 9-7 și s-au impus și în super tiebreak, 10-5.

La simplu, Nini Dica, în vârstă de 18 ani, încă junior, legitimat la CSM Timișoara, s-a oprit în turul secund. În manșa inaugurală, el a trecut de Șerban Mucenic, pentru a ceda în optimile de finală cu favoritul 3, argentinianul Juan Ignacio Galarza – 6-4, 7-6 (3) – cel care astăzi va juca finala de simplu.

The post Nini Dica, primul trofeu la categoria seniori appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*