Noi condiții de intrare și pe teritoriul Republicii Serbia

Ministerul Afacerilor Externe a precizat că, în seara zilei de 14 august, autoritățile sârbe au publicat o nouă decizie pentru revizuirea condițiilor de intrare și tranzit în Republica Serbia pentru cetățenii străini provenind din România, Bulgaria, Croația și Macedonia de Nord. Conform noilor prevederi, începând cu data de 15 august a.c., ora 00.00, accesul cetățenilor străini care intră pe teritoriul Republicii Serbia din România, Bulgaria, Croația sau Macedonia de Nord este permis doar cu prezentarea unui test molecular negativ (PCR) pentru infecția cu COVID-19, nu mai vechi de 48 de ore, efectuat în laboratoare acreditate la nivel național. Sunt exceptate de la măsura obligatorie privind prezentarea unui test molecular negativ (PCR) următoarele categorii de persoane: cetățenii străini care au domiciliul sau reședința în Republica Serbia și dețin documente valabile în acest sens; membrii echipajelor de transport rutier de marfă aflate în tranzit, dacă durata tranzitului teritoriului nu depășește 12 ore; personalul feroviar al trenurilor cu destinație finală Republica Serbia; personalul navigant și pasagerii aeronavelor care tranzitează aeroporturile sârbe; copiii cu vârsta de până la 12 ani, dacă părinții, tutorii sau persoanele care îi însoțesc prezintă un test molecular negativ, nu mai vechi de 48 de ore; personalul diplomatic și consular acreditat în Republica Serbia și personalul organizațiilor internaționale, precum și membrii lor de familie, posesori ai cărților de identitate specifice emise de autoritățile sârbe competente.
De asemenea, în continuarea informațiilor referitoare la condițiile de intrare pe teritoriul Regatului Belgiei, MAE precizează că autoritățile belgiene au revizuit condițiile de acces pentru persoanele care se deplasează în acest stat din România. Conform noilor măsuri, începând cu data de 14 august a.c., o serie de județe din România au fost incluse în zona roșie: București-Ilfov (București, Ilfov); Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj); Nord-Est (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui). MAE reamintește că în zona roșie sunt incluse din data de 1 august și următoarele zone/județe: Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu); Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea); Sud-Muntenia (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman); Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea). Toate persoanele care sosesc în Regatul Belgiei din regiunile incluse în zona roșie trebuie să intre în autoizolare și să efectueze un test molecular (tip PCR) pentru depistarea infecției cu COVID-19. Testul este efectuat de autoritățile belgiene, la sosirea în această țară. Călătorii sunt rugați să contacteze medicul curant, respectiv un medic de familie, care dispune testarea. Conform informațiilor comunicate de autoritățile belgiene, măsura autoizolarii și testarea sunt în competența autorităților regionale.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*