Noi facilităţi pentru contribuabili în Spaţiul Privat Virtual

Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală au dezvoltat și implementat noi facilități ale serviciului Spațiul Privat Virtual (SPV): se acordă titularului contului SPV posibilitatea de a plăti, în numele oricărei alte persoane fizice, impozite sau contribuții evidențiate în Declarația unică, se arată într-un comunicat de presă, preluat de Hotnews. „În noul meniu disponibil în serviciul SPV, pentru accesarea acestei facilități, se selectează opțiunea Plată obligații fiscale PF și apoi În numele altei persoane, se optează pentru plata obligațiilor fiscale declarate prin declarația unică (impozit pe venit, contribuții de asigurări sociale de sănătate/ contribuții de asigurări sociale). Apoi se completează codul numeric personal/ numărul de identificare fiscală al persoanei pentru care se face plata, precum și suma care se dorește a fi achitată, după care plata poate fi efectuată”, se arată în document. Această facilitate este disponibilă numai în serviciul SPV, momentan nefiind posibilă o astfel de plată prin intermediul site-ului ghiseul.ro. Totodată, spune MFP, tot prin contul SPV, contribuabilii persoane fizice pot genera două noi rapoarte:1. Istoric declarații = Declarații depuse de persoană fizică în formă electronică (până acum era disponibil acest istoric doar pentru persoane juridice);2 C168 = Duplicat Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune. În perioada următoare, MFP și ANAF au în vedere implementarea plății prin SPV și interconectarea cu ghiseul.ro, a unor categorii de obligații fiscale pentru persoanele juridice. Interconectarea dintre serviciul SPV și ghișeul.ro a fost implementată în luna iunie a.c., contribuabilii persoane fizice având posibilitatea de a achita direct cu cardul bancar, în nume propriu, peste 30 impozite și contribuții, prevăzute în anexa O.M.F.P. 1376/2016. Cele mai frecvente plăți au vizat impozitul pe venit, contribuții, accize colectate și plata unor penalități. Lista creanțelor fiscale care pot fi plătite prin SPV de către persoanele fizice cuprinde: Penalităţi de nedeclarare ;Impozit pe veniturile din activităţi independente;Impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor;Impozit pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor;Impozit pe veniturile din investiţii sub formă de dividende din străinătate;Impozit pe veniturile din investiţii sub formă de dobânzi din străinătate;Impozit pe veniturile din pensii din strainatate;Impozit pe veniturile din premii ;Impozit pe veniturile din investiţii sub forma câştigurilor din transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate;Impozit pe venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală;Impozit pe veniturile din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură;Impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal;Regularizări;Accize încasate din vânzarea de alcool etilic;Accize încasate din vânzarea de ţigarete;Contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi;Contribuţia de asigurări sociale datorată de angajator;Contribuţia de asigurări sociale datorată de întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale, membrii întreprinderii familiale, persoanele cu statut de persoană fizicaă autorizată să desfăoare activităţi economice;Contribuţia de asigurări sociale datorată de persoanele care realizează venituri din activităţi independente şi din activităţi economice;Contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorată de angajator;Contribuţia de asigurări sociale de sănătate reţinută de angajator de la asiguraţii angajaţi (salariaţi); Contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator;Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de la persoanele fizice care au calitatea de angajator;Contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele care realizează venituri din: activităţi independente, activităţi economice şi din drepturi de proprietate intelectuală;Contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care nu realizează venituri, prevăzute la art. 180 din Codul Fiscal;Contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele care realizează venituri din: cedarea folosinţei bunurilor, investiţii, premii şi câştiguri din jocuri.*Regularizări:Contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi;Contribuţia de asigurări pentru şomaj datorată de angajator;Venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate de către alte instituţii de specialitate;*Amenzi judiciare:Venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală;Venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate de către alte instituţii de specialitate;Venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate de către alte instituţii de specialitate;Contribuţii de asigurări sociale aferente declaraţiei unice;Contribuţii de asigurări sociale de sănătate aferente declaraţiei unice;Impozit pe venit aferent declaraţiei unice;Penalităţi datorate în cazul eşalonării la plată.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*