Noi măsuri în unităţile de învăţământ şi în localităţile cu număr crescut de cazuri de coronavirus

V. Stoica

La finalul săptămânii trecute, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a dispus noi măsuri în școlile și în localitățile în care a crescut numărul cazurilor de coronavirus. Astfel, s-a hotărât, pentru șase unități de învățământ preuniversitar din județ, trecerea la Scenariul 2 (desfășurarea activităților didactice prin participarea zilnică a tuturor preşcolarilor, elevilor din învăţământul primar și a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, şi revenirea parţială – prin rotaţie de 1-2 săptămâni – a elevilor din celelalte clase, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie). Acestea sunt Școala Gimnazială „Nestor Urechia” Bușteni, cls a VIII-a, Școala Gimnazială „Înv. Radu Ion”, sat Vadu-Părului – structură Școala Gimnazială „Dimitrie Sfetescu”, comuna Albești-Paleologu, Școala Gimnazială „I.A. Bassarabescu”, Ploiești, Școala Gimnazială „H.M. Berthelot”, Ploiești, cls. a II-a B, Școala Gimnazială Vadu Părului – Grădinița Cioceni, comuna Albești-Paleologu și Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu”.
În alte 19 unități de învățământ preuniversitar din județul Prahova s-a dispus suspendarea cursurilor școlare organizate în modalitatea „față în față” și trecerea la Scenariul 3 (participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online), la propunerile consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, avizate de Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Direcția de Sănătate Publică Prahova, pe o perioadă de 14 zile. Unitățile de învățământ preuniversitar pentru care s-a dispus trecerea la Scenariul 3 sunt: Grădinița cu program normal nr. 1 Vălenii de Munte, Școala Gimnazială Cioranii de Sus, comuna Ciorani, cls. V-VIII, Liceul Tehnologic Cioranii de Jos, comuna Ciorani, cls. V-XII, Liceul Teoretic „Gr. Tocilescu” Mizil, cls. a XII-a A, Colegiul Naţional „Al.I.Cuza” Ploiești, Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Ploiești – cls. a IX-a A, Școala Gimnazială „Toma Caragiu” Ploiești, Școala Gimnazială comuna Secăria, cls a VII-a, Liceul Tehnologic Agromontan „Romeo Constantinescu” Vălenii de Munte, Școala Gimnazială „Sf. Vineri” Ploiești, cls. a II-a B, Colegiul Național „Militar D. Cantemir” Breaza, Colegiul Național „I.L. Caragiale”, municipiul Ploiești, cls. 0-IV, Grădinița cu PN (2 grupe), sat Brazi – structură a Școlii Gimnaziale comuna Brazi, Liceul Tehnologic „Toma Socolescu”, municipiul Ploiești, Liceul „Carol”, orașul Plopeni, Școala Gimnazială, sat Catina – structuri ale Școlii Gimnaziale, comuna Florești, Colegiul „M. Cantacuzino” Sinaia, Liceul Tehnologic „C. Cantacuzino”, Băicoi, cls. a IX-a C și Școala Gimnazială „T. Săvulescu”, Izvoarele – cls. a IV-a.
Pe de altă parte, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova a decis și o serie de măsuri pentru localitățile în care rata de incidență cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile, este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 locuitori, respectiv pentru Gorgota (2,26), Sinaia (2,22), Balta Doamnei (2,16), Tinosu (2,12), Bărcănești (2,10), Vălenii de Munte (1,96), Bușteni (1,89), Cocorăștii Colț (1,71), Drăgănești (1,69), Cornu (1,66), Ariceștii Rahtivani (1,56), Boldești-Scăeni (1,54). Astfel, în localitățile menționate este obligatorie purtarea măștii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale şi în proximitatea instituţiilor de învăţământ până la o distanţă de 50 m de intrarea în perimetrul şcolii. Administratorii/Proprietarii spaţiilor publice deschise trebuie să afișeze în loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile respective.
O altă măsură de care trebuie să se țină cont este ca organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte să fie făcută cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului; organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă; organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă; activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00; activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00; activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*