Noii aleşi prahoveni încep să-şi intre în pâine!

În şedinţe festive, consilierii şi primarii depun jurământul de învestire în funcţie

 

N. Dumitrescu

 

După validarea mandatelor, noii aleşi prahoveni desemnaţi câştigători la alegerile locale care au avut loc pe data de 27 septembrie încep să-şi intre în… pâine. Deja, la propunerea Instituţiei Prefectului Prahova, au început să fie programate ceremoniile de constituire a legislativelor locale pentru mandatul 2020-2024, evenimente în cadrul cărora depun jurământul de învestire în funcţie şi noii primari. În cazul a 70 dintre cei 104 edili prahoveni desemnaţi pentru următorii patru ani, aceştia nu se vor afla la prima experienţă la conducerea unei comunităţi locale, având în vedere că, urmare a votului exprimat în fiecare localitate, aceştia au fost realeşi în funcţie ori mai au la activ un mandat de primar. Conform programărilor făcute, primii care au depus jurământul de învestire, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară, inclusiv cu purtarea măştii de protecţie a feţei – pe data de 21 octombrie, au fost consilierii locali şi primarul reales din Mizil, cărora li s-au alăturat şi alţi aleşi locali din mediul rural, ieri evenimente similare având loc la Vălenii de Munte şi în două comune, inclusiv mâine fiind programate astfel de evenimente similare. De altfel, ceremonii de constituire a noilor consilii locale vor fi şi săptămâna viitoare, având în vedere faptul că, până acum, au fost programate 44 de astfel de evenimente care reprezintă, de altfel, debutul în activitate al noilor aleşi prahoveni. De altfel, astăzi este programată şi schimbarea ştafetei la conducerea Consiliului Judeţean Prahova, atât cei 37 de noi aleşi judeţeni, cât şi noul preşedinte al administraţiei judeţene prahovene, Iulian Dumitrescu, urmând să depună jurământul de învestire în funcţie. 

Primele ceremonii de constituire a consiliilor locale, urmate de depunerea jurământului şi de către noii primari, au avut loc, pe data de 21 octombrie, în oraşul Mizil, dar şi în comunele Apostolache, Călugăreni, Ciorani, Jugureni, Sălciile şi Vadu Săpat. De asemenea, ieri au fost programate acţiuni similare la Vălenii de Munte, dar şi în comunele Ceptura şi Ştefeşti, inclusiv mâine urmând să aibă loc un eveniment similar, la Tomşani. De asemenea, astăzi va fi instalată şi noua conducere a Consiliului Judeţean Prahova, în cadrul ceremoniei de constituire a noului legislative judeţean urmând să depună jurămîntul în funcţie atât consilierii judeţeni, cât şi noul preşedinte – Iulian Dumitrescu. De altfel, conform programărilor deja făcute de către Instituţia Prefectului Prahova, ceremonii de constituire a noilor legislative locale prahovene au fost fixate pentru 44 dintre cele 104 localităţi din judeţ, cu precizarea că printre acestea se regăsesc şi oraşele Boldeşti-Scăeni, Breaza, Plopeni, Câmpina, Azuga, Buşteni, Sinaia şi Urlaţi. Trecând în revistă lista primarilor din mandatul care tocmai s-a încheiat se poate observa că 70 dintre aceştia au fost reconfirmaţi în funcţie, dintre care nouă sunt din mediul urban, respectiv: Azuga, Băicoi, Boldeşti-Scăeni, Comarnic, Mizil, Plopeni, Sinaia, Urlaţi, Vălenii de Munte. Iar din mediul rural, în următorii patru ani îşi continuă mandatul şi primarii din: Albeşti-Paleologu, Aluniş, Apostolache, Ariceştii Zeletin, Baba Ana, Balta Doamnei, Bălţeşti, Băneşti, Berceni, Bertea, Boldeşti-Grădiştea, Blejoi, Brazi, Brebu, Bucov, Călugăreni, Cărbuneşti, Chiojdeanca, Ciorani, Cocorăştii Mislii, Cornu, Drajna, Dumbrava, Filipeştii de Târg, Fântânele, Fulga, Gherghiţa, Gorgota, Gornet, Gornet Cricov, Izvoarele, Jugureni, Lapoş, Lipăneşti, Măgurele, Măgureni, Măneşti, Olari, Păcureţi, Păuleşti, Plopu, Podenii Noi, Poseşti, Proviţa de Sus, Puchenii Mari, Rîfov, Sălciile, Secăria, Starchiojd, Surani, Şirna, Şoimari, Şotrile, Ştefeşti, Talea, Teişani, Tîrgşoru Vechi, Tinosu, Tomşani, Valea Doftanei, Vărbilău, Vîlcăneşti.
Reamintim faptul că, la alegerile locale care au avut loc pe data de 27 septembrie, pentru funcția de primar s-au înscris candidați din partea a 47 de partide politice, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice, alianțe electorale, precum și candidați independeți. Conform rezultatelor finale, dintre cele 104 mandate de primar, cele mai multe – 57 – au revenit PNL, PSD obţinând 30 de funcţii de primar, 3 mandate fiind câştigate de candidați independenți. De asemenea, USR a câştigat două mandate de primar, câte un mandat de primar revenind pentru Partidul Pro România, Alianța pentru Fântânele, Alianța pentru Ceptura, Alianța pentru Talea, Alianța pentru Ștefești, Alianța pentru Starchiojd, Alianța pentru Râfov, Alianța pentru Podenii Noi, Alianța pentru Vălenii de Munte, Alianța pentru Măgureni, Alianța pentru Băicoi, Alianța pentru Boldești Scăeni. Totodată, pentru a avea reprezentare în consiliile locale din Prahova, în competiţie s-au înscris candidați din partea a 48 de partide politice, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice, alianțe electorale, precum și candidați independenți, dintre cele 1.396 de mandate de consilier local atribuite, PNL obţinând cele mai multe – 604 mandate, PSD – 376, PMP – 59, Partidul Pro România – 53, Alianța USR Plus – 28, Partidul Prahova în Acțiune – 27, Partidul Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE – 26, Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal) – 22.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*