Nopţi sângerene

Giorgiana Radu

La ţară, timpul se comprimă. Zilele se încheie prea repede, când multe sunt încă de rânduit. Și 48 de ore de i s-ar îngădui unei zile, tot nu ar fi de-ajuns.
În spaţiul mirific de care unii fug și după care alţii, mulţi, tânjesc, lucrurile încep mereu, dar nu se încheie niciodată. Întotdeauna se va găsi ceva de făcut, de reparat, dereticat. Serile vin ca o binecuvântare. Clipe ale regăsirii de sine, ale respiraţiei în doi. Liniștea se lasă peste sat, odată ce întunericul îmbracă dealurile verzi, prefăcându-le în tainice năluci.
Din balconul casei, flancat de cei doi lămâi, ca niște străjeri ce privesc spre turla bisericii Sfântul Andrei, ascultăm concertul greierilor, care glăsuiesc sfârșitul verii. Cerul, văduv de Lună, ni se-arată în infinitul lui de stele, unde tronează Luceafărul. Din când în când, văzduhul este brăzdat de „farurile” avioanelor, care traversează, iată, și comuna Sângeru. Primesc lămuriri. Cele din stânga, cum privim noi, vin din Est. Cele din dreapta vin din Turcia, din Orient, din … Ne amuzăm…Orientarea în spaţiu… Oricum, aproape că nici nu contează de unde vin și unde se duc. Îmbogăţesc peisajul nocturn.
Treptat, seara se transpune în noapte, liniștea devine adâncă, spartă uneori, de câte o mașină întârziată pe drumuri. Gândurile se așază cuminţi, ca niște copii pe la care a trecut moș Ene. Temerile își mai diminuează intensitatea. Trăim și asta e tot ce contează. Miezul nopţii a trecut demult. Aerul rece ne grăbește spre interior, semn că toamna e aproape.
Zilele fac parte din obișnuinţă, dar nopţile sângerene își au magia lor. Poate și pentru că „noaptea este ziua celor care caută în ei şi nu în alţii”, așa cum spunea pictorul Brăduţ Covaliu.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*