Normele Legii vaccinării, care instituie obligativitatea respectării listei de vaccinuri la copii, vor fi gata mai devreme

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, ieri, că ministerul şi cei care au lucrat la Legea vaccinării pregătesc deja normele de aplicare. “La Legea vaccinării se pregătesc deja normele de aplicare. Practic, nu vom aştepta ca legea să îşi facă tot parcursul, noi vom fi cu normele de aplicare pregătite”, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog. Acesta a mai afirmat că Legea vaccinării aduce modificări şi în buget, „pozitive pentru Ministerul Sănătăţii”. „Legea vaccinării este copilul nostru, al tuturor. Legea nu este despre obligativitate, este despre copiii noştri. Am făcut această lege pentru a ne proteja copiii, pentru a ne proteja starea de sănătate a naţiei, viitorul. Am două fete şi amândouă sunt vaccinate la zi şi au făcut şi vaccinurile care nu sunt obligatorii pentru că eu am încredere. Această parte a sistemului de sănătate este foarte importantă şi are rolul ei. Acesta este şi motivul pentru care încasez tot ce încasez de fiecare dată când se întâmplă câte un pas în parcursul legii vaccinării. Acesta este şi motivul pentru care trec mai departe şi îmi dă putere să merg mai departe”, a mărturisit Bodog.
Senatul a adoptat, pe 24 octombrie, proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România, din care a fost eliminat data de intrare în vigoare a legii, care iniţial era 1 ianuarie 2018, în favoarea proiectului exprimându-se toţi cei 99 de senatori prezenţi. Proiectul de lege privind organizarea şi finanţarea activităţii de vaccinare a populaţiei în România a fost adoptat, la mijlocul lunii august, de Guvern. Proiectul de act normativ instituie obligaţia vaccinării copiilor cu vaccinurile prevăzute în calendarul naţional de vaccinare, precum şi cu cele administrate în situaţii epidemiologice speciale întregii populaţii sau unor grupuri de populaţie.
Totodată, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a mai anunţat, ieri, că prima cantitate de vaccin antigripal a fost livrată în ţară, iar vaccinarea poate începe, afirmând că până la sfârşitul lunii va fi semnat şi contractul pentru cantitatea de vaccin necesară pentru tot anul. „Vreau să vă anunţ că, de ieri, prima cantitate de vaccin antigripal a fost livrată în ţară şi este direct livrată la direcţiile de sănătate pulblică, aşa că vaccinarea antigripală poate începe. Contractul pentru cantitatea care este necesară pe tot anul la vaccin antigripal urmează să fie semnat până la sfârşitul acestei luni”, a mai declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*