Nou focar de coronavirus, la un centru de plasament din Filipeştii de Târg

V. S.

Un nou focar de coronavirus a fost depistat, în urma testărilor efectuate zilele trecute, la un centru al Direcției de Sănătate Publică Prahova. Este vorba despre centrul de plasament din Filipeștii de Târg, unde 18 persoane au avut rezultate pozitive la testarea SARS-CoV-2, dintre care 13 beneficiari, cu vârste între 8 și 19 ani, dintre cei 23 testați, și cinci angajați – dintr-un total de 41.
Conform DSP, angajații depistați pozitiv au mers la spital în vederea evaluării, iar beneficiarii au fost consultați la Spitalul Municipal Câmpina, unde au și rămas internați. Ceilalți zece au fost testați negativ. Mai sunt însă așteptate rezultate pentru restul personalului angajat.
Ieri, la nivelul județului Prahova, 4.447 de persoane au fost confirmate infectate cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei, din care 145 de prahoveni au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova.
Ieri s-au raportat 64 de persoane nou confirmate cu SARS-CoV-2 în Prahova, cei mai mulți fiind minori (12) și persoane cu vârsta între 30 și 39 de ani (16).
Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 328, dintre care ieri 300 de paturi erau ocupate. La ATI, 19 locuri dintre cele 20 disponibile la Spitalul Județean de Urgență Ploiești și Spitalul Municipal Câmpina, alocate bolnavilor cu SARS-CoV-2, au fost raportate ca fiind ocupate.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*