Nu-i de glumit! În ultima perioadă, în Prahova – un incendiu la două zile…

F. T.

Ieri, în jurul prânzului, trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD, precum şi salvatori de la ISU Prahova au fost mobilizaţi în satul Cătunu (comuna Berceni), pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă. Incendiul se manifesta generalizat, pe aproximativ o sută de metri pătraţi.
În contextul de mai sus, dar şi al altor evenimente de acest fel, pompierii prahoveni menţionează, într-un comunicat de presă, faptul că „anual, în această perioadă, din diverse cauze, se produc incendii, unele dintre acestea soldate, din nefericire, cu pierderi de vieți omenești.
Astfel de evenimente sunt, în general, determinate de: utilizarea unor coşuri de evacuare a fumului sau gazelor arse neetanşe, înfundate, fisurate ori cu deficienţe de construire; racordarea necorespunzătoare a aparatelor de încălzire la coşuri, exploatarea cu defecţiuni ale sistemelor de încălzire (centrală termică, sobă, şemineu, aragaz, radiator cu petrol etc.)”
Tot pompierii prahoveni mai precizează faptul că ” în ultimele două săptămâni, salvatorii de la ISU Prahova au intervenit pentru stingerea a 8 incendii, provocate, cel mai probabil, de coșurile de fum necurățate de funingine, deteriorate sau amplasate necorespunzător ori neprotejate termic față de mijloacele combustibile”.
În acest context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Șerban Cantacuzino” Prahova recomandă respectarea unor măsuri, cum ar fi: „Coşurile, burlanele, ţevile de evacuare a fumului şi a gazelor arse trebuie să fie verificate, curăţate şi reparate (dacă este cazul) periodic, de către o persoană specializată; sistemele de încălzire trebuie să fie corect instalate, întreţinute şi verificate periodic, de către persoane autorizate în acest sens; totodată, se impune supravegherea aparatelor care funcţionează cu flacără deschisă (aragaz, cuptor sau generatoare portabile cu gaz), fiind interzisă utilizarea acestora ca surse de încălzire”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*