Nu lăsa pariurile să-ți afecteze viața socială!

Industria de gambling crește exponențial de la an la an, iar o dată cu ea și flagelul dependenței. Potrivit ONJN pariuri se găsesc tot timpul, astfel că poți petrece în fața calculatorului 24 de ore din 24, autoexcluzându-te din viața socială.

Nici nu îți dai seama când se schimbă totul în rău. Puțin câte puțin, până când ajungi într-un punct din care este aproape imposibil să te mai întorci fără ca cineva să îți întindă o mână care să te tragă înapoi.

Totul începe ca o distracție inocentă

Mai întâi începi să joci doar ca să te distrezi. Apoi vrei să câștigi bani. Ca să câștigi bani, trebuie să fii mai tot timpul în fața calculatorului, sau cu ochii în telefonul mobil. Nici nu îți dai seama când trec orele. Dacă nu ai o familie care să te tragă de mânecă, nu îți mai trebuie nici apă, nici mâncare. Dacă ai familie, este foarte posibil să ai certuri dese cu ceilalți membri ai ei, din motiv că îi neglijezi.

Și nu pierderea noțiunii timpului ar fi principala problemă. Dacă ești parior, știi foarte bine ce stare psihică îți provoacă o serie de pariuri necâștigătoare. Această stare se răsfrânge inevitabil asupra celor din jur. Uiți să zâmbești. Ești tot timpul nervos. Ești conștient că ei nu au nicio vină, dar nu te poți controla, iar asta te face și mai furios.

E și mai grav când pierzi mulți bani

Treci într-o nouă fază atunci când pierzi mai mulți bani și începi să joci la recuperare. După ce îți epuizezi toate rezervele, ești tentat să intri în banii pentru cheltuieile curente. Pentru întreținere, pentru chirie, pentru utilități, pentru mâncare. Prima oară când apare gândul îl respingi și spui că nu vei face niciodată așa ceva. După un timp, tentația revine și începi să o iei în considerare. Când ți-ai alimentat contul de pariuri cu acele fonduri, ai trecut de linia în care îți poți reveni fără ajutor specializat.

„Chiar am vorbit mai devreme cu o persoană care are problemă de dependență și i-am indicat să meargă la un cabinet specializat, să discute cu un psiholog specializat pe astfel de probleme. Există programe derulate de diverse asociații, de tip Joc responsabil. Mi-a zis că și-a lăsat mașina amanet și că trebuie s-o recupereze, că trebuie să joace ca s-o recupereze. I-am spus că singura modalitate de a-și recupera mașina este să se oprească din a juca, să se ducă să lucreze, să câștige bani și să plătească amanetul.

Goana după recuperare este un prim indiciu că ești pe o pantă periculoasă. Când începi să spui că vrei să-ți recuperezi pierderile. Nu le vei recupera niciodată, te vei afunda din ce în ce mai mult, probleme cu familia… Foarte mulți sunt cei care nu recunosc că au probleme și de aceea nici nu ai cum să-i ajuți”, a spus Dan Iliovici, președintele Oficiului Național pentru Jocurile de Noroc (ONJN), într-un interviu acordat pentru site-ul comunității pariorilor din România.

Există site-uri care te pot ajuta

Din câte am citit în respectivul interviu, ONJN are în plan înființarea unei fundații prin care să deruleze programe de combatere a dependenței și de prevenire, pe principiul „joc responsabil”. Dar mai e mult până departe! Până atunci, dacă ai probleme, este bine să știi că există deja site-uri care te pot ajuta. Acolo colaborează psihologi și alte persoane de specialitate cu care poți vorbi fără niciun fel de perdea despre dependența de gambling.

Așa cum am spus, chiar dacă ajungi la un punct în care drumul pare a fi fără întoarcere, cu ajutorul altora poți redeveni cel care avea o viață socială activă, într-o lume reală, alături de oameni reali, și nu într-o iluzie că ai putea câștiga mulți bani din fața calculatorului și vei putea renunța la jobul de zi cu zi.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*