Nu sunt bani! Refacerea digurilor din zona Lugojului, sub semnul întrebării

Proiectul promis anul trecut, de refacere a digurilor de pe Timiș, pe sectorul ce traversează municipiul Lugoj, pare să fie compromis pentru o perioadă nedefinită de timp.

Infrastructura de apărare a orașului, șubrezită după cotele istorice din 2020 ale râului Timiș, are nevoie urgentă de reparații pentru impermeabilizarea pereților din beton, care constituie principala  linie de apărare în cazul depășirii nivelurilor de atenție. Finanțarea reparațiilor a fost promisă chiar și de ministrul de interne Marcel Vela, care a vizitat orașul nostru în timpul revărsării apelor. Între timp lucrurile au luat o întorsătura nefavorabilă, nici eforturile administrației lugojene de a face diligențele necesare la guvern pentru alocarea banilor, nu prea au avut succes. Chiar dacă cei de la Apele Române au anunțat că au deja un proiect, problema cea mai grea rămâne cea alocării banilor necesari.

“Proiectul este făcut, așteptăm aprobarea pentru finanțare. Sunt prevăzute lucrări de consolidare pe ambele maluri, între noul pod pietonal de la piață și până la pasarela din cartierul Cotu-Mic. Sperăm anul acesta ca proiectul să intre pe lista de investiți și să reușim să finalizăm partea de achiziție, iar la anul să se intre în fază de execuție”, a transmis ABA Banat.

Cea mai nevralgică problemă a digurilor lugojene este la zidul de beton din zona Baia Comunală – Ștrand, care trebuie refăcut aproape în totalitate, din cauza eroziunii în timp a materialului din care este construit. Costurile prevăzute pentru consolidarea digurilor pe sectorul interior al Lugojului, conform celor de la Apele Banat se ridică la circa 1 milion de euro. De asemenea, sunt prevăzute lucrări de întărire a digurilor și în afara municipiului. Anul trecut (an electoral) s-a reușit refacerea breșei din zona Pohalma, însă, mai sunt necesare lucrări de înălțare a digurilor pe unele porțiuni.

Articolul Nu sunt bani! Refacerea digurilor din zona Lugojului, sub semnul întrebării apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*