Număr la casă pentru trupa lui Ruska și nimic mai mult: Şoimii Şimand – Păulişana Păuliş  0-0

Din formație aflată la un meci de câștigarea titlului în Liga 4-a, Șoimii Șimand a ajuns să aibă un singur punct din patru meciuri în noua stagiune. Numărul la casă există de astăzi, după confruntarea internă cu Păulișana Păuliș, una ce poate candida la cea mai slabă din startul campionatului.

Până la urmă, și gruparea din Podgorie nu o duce prea bine, rămânând până astăzi doar cu succesul din runda inaugurală, 2-1 cu Pâncota. Până la urmă, din meciul celor mai slabe atacuri erau toate șansele să iasă remiza albă și așa și fost.

Ocazii clare de gol nu au existat de nicio parte, mai degrabă situații în favoarea oaspeților. La acest capitol putem trece demi-voleul peste poartă al lui Petcuț sau șutul slab al lui Volosciuc din poziție excelentă. În fine, Ursoi a făcut o preluare în plus la 10 metri de poarta adversă și cam asta a fost.

Jany Ruska recunoaște că echipa sa nu traversează un moment prea bun. „A fost echitabil, nimic la nimic. A fost un meci foarte slab, de Liga a 5-a, fără realizări la nici o echipă. Am părut obosiți, dărâmați, cu toate că la testul Gacon doar 3 jucători nu au trecut. La fiecare meci 4-5 jucători se împleticesc la pauză, nu mai pot alerga.  O s-o scoatem la capăt, am încredere în lot, ne vom reveni. Până la finalul turului trebuie să fim aproape de pozițiile care duc în play-off. Acum avem voință, dar nu e putere. Poate că jucătorii sunt suprasolicitați, dar voi rezolva și aceste aspecte”, a spus antrenorul-jucător al „șoimilor”, care își va pregăti echipa de derby-ul zonal cu Socodorul.

Păulișana și-a recuperat parțial doi jucători pentru meciul de azi, pe Pleșca și N. Marc, dar cu toate astea nu a reușit să producă o prestație care să-i apropie victoria. „Ambele echipe am făcut un meci, nu are rost să ne ascundem după deget. Dar, dacă ar fi trebuit să fie o câștigătoare azi cred că noi am fi meritat să fim aceea. Luăm multe decizii greșite în ultimii 25-30 de metri, poate singurul aspect pozitiv este că nu am luat, în sfârșit gol și nici nu am riscat nimic în spate. Asta e, ne chinuim să găsim o formulă cât mai aproape de cea ideală, cu care să începem să jucăm un fotbal mai bun, să pasăm și să dăm goluri”, a menționat Dinu Maghici, antrenorul Păulișului.Sâmbătă viitoare, în Podgorie ajunge Glogovățul lui Dehelean.

Formații:

Șimand: Matiș – Dochița, C. Morariu (75 Ujoc), Ruska, R. Varga – Sechel, Dodu (60 Dobra), Roza, Cordoș – I. Rus (53 Malița), Gheorghieș. Antrenor: Iani Ruska.

Păuliș: Dagău – E. Calancea, Pleșca, Blănaru, Palade – Rotar, Ursoi (64 Sîrdea) – Oniceanu,  Volosciuc (46 Rus), Petcuț – Don (58 Marc). Antrenor: Dinu Maghici.

Arbiri: Radu Bîtea – Andrei Pantea, Vlăduț Stanciu. Observator AJF: Andras Mako

0
0

Articolul Număr la casă pentru trupa lui Ruska și nimic mai mult: Şoimii Şimand – Păulişana Păuliş  0-0 apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*