O a cincea persoană, bănuită de falsificare de monede – prinsă de criminaliştii ploieşteni

F. T.

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, anchetatorii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Ploieşti au prins o a cincea persoană bănuită că face parte dintr-o reţea specializată în comiterea infracţiunii de falsificare de bancnote, după ce, la începutul lunii septembrie, alţi patru indivizi au fost arestaţi preventiv.
Aceasta a fost prezentată procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, care a dispus marţi, 20 octombrie a.c., măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Reamintim că, în ziua de 1 septembrie a. c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au prins în flagrant mai multe persoane, asupra cărora au fost găsite 71 de bancnote contrafăcute din cupiură de 200 de lei, acestea fiind plasate atât în Prahova, cât şi în alte judeţe. A doua zi (miercuri 2 septembrie), polițiștii au efectuat 10 percheziții domiciliare la locuințele persoanelor bănuite.
„În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat obiecte susceptibile a fi folosite la contrafacerea bancnotelor (un laptop, o imprimantă, un laminator, un șubler de precizie, folii laminate și alte ustensile), telefoane mobile, memory-stick-uri și 13.900 de lei, respectiv 510 euro, iar patru persoane au fost arestate preventiv”, precizau, la vremea respectivă, într-un comunicat de presă, reprezentanţii IPJ Prahova.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*