O clădire-simbol a Ploieștiului, în care a învățat Caragiale, are șanse să fie consolidată și restaurată

V. Stoica

În sfârșit, există șanse ca una dintre clădirile-simbol aflate în apropiere de centrul Ploieștiului – imobilul de patrimoniu național în care acum funcționează Clubul Sportiv Școlar Ploiești – să fie renovată și să nu mai fie catalogată drept un pericol public!
Vechi de aproape un veac și jumătate, imobilul a adăpostit Școala Primară de Băieți Nr.1 din Ploiești, unde chiar marele dramaturg I.L.Caragiale a fost elev între anii 1859-1863 și 1864-1866, iar între anii 1893-1898, marele matematician Dimitrie D. Pompeiu a fost institutor.

Clubul Sportiv Școlar Ploiești a lansat o licitație pentru consolidarea clădirii și transformarea unor spații din incintă în zonă administrativă. Contractul ce urmează a fi semnat, după finalizarea procedurii de achiziție, a fost estimat la circa 4,1 milioane de lei fără TVA. Potrivit documentației, lucrările vizează consolidarea elementelor, subansamblurilor sau a ansamblului structural ale clădirii, prin consolidarea parterului din zidărie de cărămidă și repararea sau înlocuirea elementelor șarpantei existente, refacerea îmbinărilor și consolidarea unor elemente subdimensionate, precum și protejarea, repararea elementelor nestructurale și/sau restaurarea elemetelor arhitecturale și a componentelor artistice.
De asemenea, se propune refacerea finisajelor exterioare și înlocuirea stucaturilor vechi cu elemente noi, turnate după modelul existent.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*