O doniţă niciodată plină

România – Macedonia de Nord 3-2

George Marin

În singura, din păcate, tribună populată din stadion, cea a presei, nu aveam cum să știm că Gavrilă Balint a descifrat intenția lui Rădoi. Adică jucăm acum ofensiv, dar folosind așa-numita linie a doua, iar cu nemții venim cu artileria grea. Aceeași părere circula și în tribuna Arenei Naționale. Nu că noi, cei care așteptam meciul ca să pornim motoarele pixurilor, am fi deopotrivă de dibaci în a descifra fotbalul ca și Balint. Ci a fost ca niște cărți de joc etalate pe masă. Mai mult, când s-a făcut 2-0 pentru noi, am îndrăznit să presupun că unii dintre „grei” (apropo, Pușcaș a fost cam greoi) vor fi introduși spre minutul 75, indiferent cum va merge jocul. Nu am talente de Mafalda și nici puterea de a sugestiona de la distanță. Dar, celor care au fost păstrați pentru lupta cu nemții le-ar fi fost utile 15-20 de minute de antrenament intens. Cum la fel de inutile ar fi fost 90 de minute de stres și ruginit pe bancă.
Comentariile de la pauză nu au fost prea favorabile echipei noastre. Macedonenii au avut cinci ocazii de gol – cum a lătrat mingea la Nestorovski, în două rânduri în aceeași fază în debut de meci(8)! – dintre care una creată de Chiricheș (!), iar noi am avut trei șuturi pe poartă (Man 17, Bancu 18 și Marin 43) plus un șut prea pretențios, trimis prea sus de Mihăilă, tot în finalul primului mitan. Bilanțul nu prea era în favoarea alor noștri, mai ales că jocul nu ne dădea siguranța că inima noastră va fi lipsită de palpitații. Singura lumină fotbalistică a fost adusă de pasa aceluiași Chiricheș transformată în gol prin acolada lui Tănase spre colțul opus. Și – să nu îi tăiem din merite – ne-a plăcut tuturor dinamismul adus de Mihăilă.
Tot Mihăilă ne-a mai liniștit un pic, marcând după un „un-doi” cu Keșerü. Frumoasă combinația pe un spațiu larg, frumoasă pătrunderea olteanului, frumos șutul în colțul îndepărtat, elemente admirate și de Bejtulai, Bardi, Musliu și Nikolov, rămași de căruță. Discutăm între noi că ar trebui să stabilizăm un pic jocul. Ne e teamă de un gol al macedonenilor, gol căutat cu înverșunare de ei. Ristovski a pătruns frumos, dar a tras alături (60), am scăpat și de o prostie de învățăcel în ale fotbalului comisă de Niță (66), am suportat și un bombardament la poarta noastră (73) și noi, cei din tribună, începem să ne întrebăm cât vom mai rezista. Dar ai noștri? Puteam umple donița cu lapte – până la mierea calificării este drum lung – dar Keșerü nu izbutește (58), iar Man s-a arătat egoist (62).
În echipa noastră s-au făcut schimbările intuite în momentul intuit. Dar nici acum nu reușim golul liniștii depline, deși am văzut o combinație frumoasă Hagi-Mihăilă-Bicfalvi (77) și încă o minge care s-a plimbat prin fața porții macedonene așteptând să fie trimisă în plasă (79). S-a mai jucat la finețuri, la miștouri, au apărut și ceva doze de egoism, așa că a fost simplu ca macedonenii să ne dea două goluri nu în 90 de minute, ci în 90 de secunde! S-a vărsat donița. Fuseseră semne, pentru că donița noastră a avut destule găuri tocmai prin centrul ei, mai ales „baciul șef”, Chiricheș admirând lovitura de cap cu care Ademi a marcat primul gol și umblând creanga la golul egalizator.
Din fericire, am câștigat. Hagi a înscris repede. Am auzit prin tribună „Hagi a salvat România!”. Mie mi se pare cam mult spus, în ciuda faptului că a marcat golul victoriei. Fără răutate, aș îndrăzni a spune că Hagi s-a salvat pe el însuși, gândindu-mă la capriciul tehnic prin care a pierdut mingea și care a dus la o fază periculoasă chiar înainte de primul gol advers. Oare o minge pierdută ușor nu apasă asupra întregii echipe, mai ales în momentele în care suporți presiunea?
Dar, să vedem câte „cepuri” va pune Rădoi doniței noastre și cât lapte vom strânge într-însa duminică seara. Că nemții… Ei rămân nemți oriunde.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*